El a amintit că faptul că documentul de poziţie al Grupului PPE din Parlamentul European, care se prezintă viziunea despre viitorul UE, face referire şi la respectarea drepturilor minorităţilor naţionale şi lingvistice.
În cadrul Adunării Politice a PPE de la Bruxelles s-a analizat situaţia politică din UE şi vecinătăţile ei, şi s-au luat decizii legate de organizarea la Rotterdam, în luna noiembrie, a congresului partidului.
De la declararea pandemiei de coronavirus, aceasta a fost prima şedinţă a Adunării Politice a PPE care s-a desfăşurat cu prezenţa fizică a membrilor săi.
Am creat această aplicație pentru a aduce mai aproape de turiști tot ceea ce oferă…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…
nVorbesc gurile rele că o duduie, mare amatoare de afaceri cu statul, că altele nu…
Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…
I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…
View Comments
Ar trebui sa fim toți egali.fara drepturi suplimentare.
Suntem toți romani!
Cui nu ii convine Ar trebui sa plece!