Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler a declarat că sumele alocate României pentru pilonul I al Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv pentru plăţile directe, vor creşte în următorul cadru financiar al UE pentru perioada 2021-2027.
Una caldă, alta rece
Winkler a participat la cea de-a 20-a Întâlnire a Asociaţiilor de Agricultori din Bazinul Carpatic, care s-a desfăşurat cu prilejul Târgului Internaţional de Agricultură, Industrie Alimentară şi Ambalaje – Agromalim.
„Vestea bună este că vorbim despre o creştere, e adevărat, moderată, a sumelor alocate pentru România pentru plăţile directe. Fondul destinat României va fi de 13,53 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 0,6 la sută faţă de sumele din actualul ciclu bugetar. Avem însă şi o veste mai puţin bună, şi anume că suma alocată pentru dezvoltarea rurală va fi mai mică cu un miliard de euro. Aceasta va scădea de la 7,97 miliarde de euro la 6,75 miliarde, respectiv cu 15,3 la sută. Deocamdată, nu s-a luat decizia finală, în Parlamentul European, dar între ţările membre există o atmosferă tensionată cu privire la acest subiect. Bineînţeles, noi considerăm că este de neacceptat ca România să primească mai puţine fonduri pentru dezvoltare rurală”, a afirmat Iuliu Winkler.
Europarlamentarul hunedorean a arătat că cel mai probabil implementarea modificărilor aduse PAC va întârzia. „Deciziile necesare pentru aplicarea noilor prevederi din PAC nu vor fi luate până la începutul anului 2021. Atât fermierii noştri, cât şi factorii de decizie din România şi din UE trebuie să fie pregătiţi pentru această situaţie. Scopul nostru principal este să ne asigurăm că subvenţiile vor fi plătite la timp şi în 2021 şi să fie asigurată creşterea conform calendarului stabilit“, a declarat deputatul european al UDMR.
Subvenţie mai mare pe hectar
În prezent, în România, subvenţia medie pe suprafaţă este de 195 de euro/ hectar, aceasta urmând să crească la 215 euro/ hectar. De aceste plăţi directe, anual, beneficiază peste 831.000 de ferme care deţin 9,38 milioane de hectare de teren agricol. „În Parlamentul European vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru a determina noua Comisie Europeană să elaboreze un plan de tranziţie pentru anul 2021 prin care să se asigure plata la timp a subvenţiilor pe suprafaţă”, a subliniat Winkler.
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…