Ieri, într-o conferinţă de presă, europarlamentarul Iuliu Winkler a declarat căexistă riscul diminuării sumeloralocate pentru Politica Agricolă Comună şi pentru Politica de Coeziune.
Winkler susţine că guvernul nostru nu trebuie să accepte o scădere a acestor finanţări importante pentru fermieri şi pentru dezvoltarea rurală.
Potrivit deputatului european, Executivul de la Bucureşti trebuie să prezinte, până pe 26 august, la Bruxelles, o poziţie oficială faţă de noul Cadru Financiar Multianual (CFM) 2021-2027, în contextul în care finanţarea celor două politici majore aleUE este periclitată din cauza incertitudinilor legate de Brexit şi a faptului că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va avea efecte asupra bugetului acesteia. „Deocamdată, nu ne putem hazarda să vorbim de cifre exacte în noul buget multianual al UE, dar, de exemplu, se vehiculează reducerea cu cinci procente a subvenţiilor directe în agricultură şi cu 15 procente a finanţărilor pentru proiectele de dezvoltare rurală. România nu are voie să accepte nici un compromis şi nici o reducere a acestor finanţări“, a afirmat deputatul european. (Sorina Popa)
Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
View Comments
Da oare se stie ce fac țăranii cu acești bani?
da oare cei care nu lucrează pământul și l au declarat pășune au procedat corect?
nu e un furt?