Iuliu Winkler, membru în Comisia de crizã

 

Nicolle Ebner

Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (foto) va activa ca membru supleant în Comisia specială privind criza financiară şi economică a Parlamentului European (PE).

Parlamentul European, în alertă
Conştient de pericolul şi gravitatea efectelor crizei economice,  Parlamentul European a înfiinţat Comisia specială, ce se va ocupa de analiza şi evaluarea dimensiunii crizei sociale, economice şi financiare. În intervenţia sa, deputatul a atras atenţia asupra faptului că Europa Centrală şi de Est este regiunea care se confruntă cu cea mai complicată situaţie economică şi cu iminenţa răbufnirii nemulţumirilor sociale. „De aceea, UE trebuie să aibă un răspuns la deteriorarea situaţiei în regiunea respectivă, iar PE, prin Comisia specială, îşi asumă un rol responsabil în această chestiune”, a adăugat Iuliu Winkler, care a menţionat că: „creşterea gradului de coordonare nu e doar responsabilitatea acestor guverne, este şi responsabilitatea Bruxelles-ului”.
PE a decis ca durata mandatului Comisiei speciale să fie de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

14 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

14 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

14 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

14 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

14 ore ago