Iulia Manole, din Hunedoara, este câștigătoarea din România a competiției internaționale de desene „My Bright Smile”

Așa cum am relatat cu câteva zile în urmă, Iulia Manole (foto prim plan),  o fetiță de 8 ani din Hunedoara, a fost premiată de juriul de la New York pentru cel mai bun desen realizat în urma lecțiilor de igienă orală învățate în cadrul Programului Școlar Colgate.

Programului Școlar Colgate oferă șansa copiiilor cu vârste între 6 și 9 ani de a concura în cadrul competiției internaționale de desene „My Bright Smile”, punând într-o formă creativă informațiile învățate. Anual, cele mai bune 12 desene din întreaga lume sunt premiate și selectate pentru a fi incluse în calendarul global Colgate „My Bright Smile”. Pentru a treia oară consecutiv, România ocu

pă un loc în acest calendar, de data aceasta cu ajutorul Iuliei.

Iulia Manole (8 ani) este elevă la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” – Şcoala Gimnazială Nr. 6 din Hunedoara și a fost declarată unul dintre cei 12 câștigători la nivel internațional ai concursului de desene, iar reușita acesteia a fost recompensată cu bursa Colgate Bright Smiles, Bright Futures, în valoare de 250 de dolari. În același timp, clasa din care face parte a primit o bursă în valoare de 500 de dolari.

Premierea câștigătoarei a avut loc joi, 21 martie, la Şcoala Gimnazială Nr. 6 din Hunedoara, la eveniment participând Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, prof. Maria Ștefănie, inspectorul general școlar al județului, reprezentanți ai Colgate România, de la Crucea RoșIe, și conducerea școlii hunedorene, învățătoarea Iuliei Manole și colegii săi de clasă. (M.Criv

ăț)

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

9 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

9 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

9 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

9 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

9 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

9 ore ago