Categories: Sport

CS Hunedoara, victorie cu CSM Reşiţa

Nicolae Gavrea

Echipa hunedoreană din Liga a III-a a obţinut sâmbătă o victorie pe teren propriu cu o formaţie redutabilă, pretendentă la promovare în eşalonul doi al fotbalului românesc. „Victima” a fost CSM Şcolar Reşiţa, care a fost nevoită să se recunoască învinsă, scorul final fiind 2 – 1, după un joc foarte bun al hunedorenilor.

Primele minute ale partidei de la Hunedoara au fost dominate de către oaspeţi, care au început mai bine şi au fost mai insistenţi la poarta hunedoreană.
Echipa hunedoreană a echilibrat situaţia şi a început să revină în joc. Semnalul l-a dat Vasinc, care a avut două acţiuni la poarta oaspeţilor: Primul gol a fost înscris în ultimul minut al primei reprize: Tecsi a întors balonul de pe stânga, a pasat la Tătulea, care a pătruns în careu şi de la 14 metri uşor lateral stânga l-a executat pe portarul oaspeţilor, Zimmermann, cu un şut imparabil la colţul lung.
La reluare, imediat după pauză, Vasinc – care a făcut din nou un joc foarte bun – a insistat la o minge pe dreapta care părea pierdută, a recuperat, a trecut de Vlădia şi acesta l-a faultat din spate în careu. Penalti fără dubii, pe care Tecsi l-a transformat impecabil, deşi portarul s-a dus bine pe minge. A fost 2 – 0 în minutul 48, însă a venit un gest absolut necugetat al lui Iacob, care în euforia golului s-a dus la galeria reşiţeană pentru o manifestare excesivă a bucuriei şi a văzut direct cartonaşul roşu.
Antrenorul hunedorean Mircea Alic jr. s-a văzut obligat să facă mişcări în lot: Tecsi a şi fost înlocuit de Cristi Creciunesc pentru a apăra cele trei puncte, iar echipa a răspuns sarcinilor venite de pe margine cu calm, în faţa unei echipe reşiţene căreia i-a lipsit luciditatea în faza de construcţie. Reşiţenii au redus totuşi din handicap, când Musteţa a şutat slab din marginea careului, însă balonul a ajuns cu şansă la Toma şi acesta, din 10 metri, a trimis pe colţul lung pentru 2 – 1. În final am consemnat o victorie importantă pentru CS Hunedoara, care îşi asigură liniştea necesară pregătirii următoarelor etape din campionat.
„Atitudinea şi determinarea au fost cheile succesului de astăzi. Ne-am mobilizat, am pregătit bine jocul săptămâna aceasta, am repetat că trebuie să ne câştigăm jocurile de acasă pentru a ne atinge obiectivul. Am întâlnit un adversar care era neînvins de nouă etape, cu opt victorii şi un egal, le-am spus înainte de meci băieţilor că Reşiţa nu va ajunge la a 10-a etapă fără înfrângere şi uite că s-a adeverit. Păcat de cartonaşul roşu primit aiurea de Iacob, poate va învăţa ceva din asta. Etapa viitoare jucăm la Avrig, mergem după puncte, avem în continuare nevoie de puncte”, a declarat, după meci, Mircea Alic,
CS Hunedoara: Apostol – Bularda (46 Marinca), D. Creciunesc, Ionică, Doboş – Iacob (eliminat 49), Herci (64 Dulap), R. Cristian, Tătulea (65 Cămărăşan) – Vasinc, Tecsi (53 Cr. Creciunesc). Antrenori Mircea Alic, Raul Spătaru.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago