Categories: Actualitate

ITM a încheiat ancheta de la accidentul mortal din Mina Lupeni . Se cunosc cauzele, nu şi vinovaţii

Natalia Bumbac

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a făcut publice concluziile cercetării accidentului de muncă din 5 octombrie 2017 de la Mina Lupeni, soldat cu moartea a doi mineri.

Patru angajaţi ai minei au fost surprinşi atunci în subteran la o adâncime de peste 400 de metri, după ce tavanul unei galerii s-a surpat. Unul dintre ei a reuşit să se autoevacueze, iar altul a decedat pe loc. Ceilalţi doi mineri au fost extraşi în viaţă de sub dărâmături, unul cu politraumatisme şi a avut nevoie de îngrijire medicală, colegul său însă nu a supravieţuit şi a decedat în spital.
Ancheta inspectorilor ITM a fost completată de expertiza tehnică întocmită de Universitatea din Petroşani. „În final, conform raportului, au fost identificate patru cauze principale care au concurat sinergic la producerea respectivului eveniment. Cauzele principale, conform expertizei tehnice sunt: starea de tensiune excesivă, dezvoltată asupra preabatajului Panou 7C; prezenţa faliei direcţionale care a intersectat preabatajul; efectul undelor seismice generate de explozii asupra stabilităţii faliei; susţinerea abatajului a fost incapabilă să preia sarcina dinamică produsă la surparea cărbunelui şi a rocilor din acoperiş”, se precizează în comunicatul ITM Hunedoara.
Cu alte cuvinte, ne-a explicat inspectorul şef al ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, concluziile anchetei relevă faptul că surparea galeriei era, practic, inevitabilă, din cauza existenţei simultane a celor patru factori care au determinat-o. Totuşi, despre „incapacitatea abatajului de a prelua sarcina dinamică”, sau cât de rezistenţi sau conformi au fost sau nu stâlpii de susţinere folosiţi în exploatarea minieră, nu am obţinut răspunsuri precise.
Cazul, însă, nu a fost închis definitiv. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani au în lucru un dosar penal în care cercetează cauzele decesului celor doi mineri. Deocamdată, în dosar nu există suspecţi, cercetările fiind efectuate asupra faptelor. „S-au audiat martori. Deocamdată nu există date care să determine calitatea de suspect a vreunei persoane. Se fac în continuare acte de cercetare In Rem. Obiectul dosarului este de ucidere din culpă şi infracţiuni la protecţia muncii”, a declarat procurorul Darius Roman, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.
În tragedia din 5 octombrie 2017 de la Mina Lupeni, Codlean Iuliu, în vârstă de 38 de ani, a decedat pe loc, iar Suciu Ionel, de 44 de ani, a murit la două zile în Spitalul Floreasca din Capitală.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Tipic romanesc! Sa nu ne miram,la Uricani dupa 5/6 ani nu se cunosc vinovatii ! Cica justitia e independenta! Traiasca partidul,indiferent care e la putere!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

10 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

10 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

10 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

10 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

10 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

10 ore ago