Categories: Actualitate

Italianul care şi-a ucis tatăl, trimis în judecată

Cristina Ghenea

Gianmarco Morelli (foto), italianul în vârstă de 24 de ani, care şi-a ucis tatăl cu peste 50 de lovituri de cuţit, a fost trimis în judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara iar primul termen va avea loc în data de 14 noiembrie.

Procurorii au încheiat cercetările în dosarul terifiantei crime produsă la sfârşitul lunii august, în Sântandrei, şi au trimis dosarul în instanţă, pentru judecată. Procesul va fi derulat la Tribunal, unde Morelli a fost adus, din nou, ieri, pentru menţinerea măsurii preventive dispusă faţă de acesta. Magistraţii au decis judecarea inculpatului în arest, însă acesta a fost nemulţumit de decizie şi a declarat recurs. Primul termen pe fond, în dosar, va avea loc în 14 noiembrie.
Amintim că în data de 24 august a.c., Gianfranco Morelli, în vârstă de 61 de ani, a fost ucis în locuinţa sa, din Sântandrei, cu peste 50 de lovituri de cuţit. Câteva ore mai târziu, oamenii legii au identificat autorul. Acesta s-a dovedit a fi chiar fiul victimei – Gianmarco Morelli – care şi-a recunoscut fapta, susţinând că şi-a ucis tatăl pentru că în trupul acestuia se ascundea Diavolul, iar lumea era pusă în pericol.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

o oră ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

5 ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

5 ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

19 ore ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

22 de ore ago