Categories: Actualitate

Italian de 77 de ani trimis să-şi execute pedeapsa în închisoare

Maximilian Gânju

Justiţia italiană n-a fost deloc îngăduitoare cu un cetăţean italian de 77 de ani, stabilit în Hunedoara, şi l-a obligat să execute pe­deap­sa de peste cinci ani de puşcărie la care a fost condamnat pentru cumul de infracţiuni. Autorităţile judiciare din Italia au cerut ex­tră­darea compatriotului lor.

Le-a folosit nelegal
Septuagenarul a fost reţinut de poliţiştii hu­ne­doreni la începutul acestei luni în mu­ni­cipiul Hunedoara, locul unde se stabilise de ceva vre­me. Era căutat la nivel internaţional de auto­rităţile din ţara sa pentru infracţiuni con­tra proprietăţii, fraudă şi falsificare de do­cu­mente oficiale. Potrivit anchetatorilor din Italia, Vittorino Piazza, de 77 de ani, a primit sau cum­părat două cecuri pe care le-a folosit în mod nelegal, fiind pierdute de adevăratul pro­prietar şi a falsificat un card italian, cu aju­torul căruia a cumpărat bunuri şi a efec­tuat ope­ra­ţiuni financiare, iar apoi a declarat în mod fals autorităţilor că a pierdut cardul respectiv.

A fost de acord să fie extrădat
„Persoana solicitată a fost condamnată la pe­depsele de 3 ani si 2 luni şi, respectiv 2 ani şi 2 luni închisoare pentru infracţiuni pre­văzute de art. 483, 497 bis, 640 şi 648 din codul penal italian, respectiv prin sentinţa pe­nală din data de 14.03.2017, definitivă la data de 30.01.2019 a Curţii de Apel din Veneţia, şi res­pec­tiv prin sentinţa penală a Tri­bunalului Por­denone din 26.04.2018, definitivă în 11.12.2020, pedepse contopite la data de 18.01.2021 în pedeapsa rezul­tantă de 5 ani şi 4 luni închisoare pentru care s-a emis ordinul de executare a pedepsei”, se arată în dosar. Italianul a achiziţionat cu un card de identitate emis de Primăria din Va­lenza pe numele cetă­ţeanului Borghese D., dar cu poza sa. S-a dus în oraşele Udine, Milano, Calenzano, Cuneo, San Donato Mila­nese, şi Torino, unde folosit cardul de iden­titate şi a pus semnături false, încercând ast­fel să obţină finanţări în scopul achiziţionării de bunuri. Într-una din situaţii a reuşit să în­cheie un contract de închiriere pentru un sti­vuitor fără a achita chiria lunară şi însuşindu-şi astfel bunul şi fără a mai fi de găsit. El a cumpărat şi panouri metalice în va­loare de 6.700.000 de euro. Italianul a comis şi alte infracţiuni cu file cec şi a fost de acord să fie trimis în Italia, pentru a-şi executa pe­deapsa. Curtea de Apel Alba Iulia a emis un mandat de arestare pe numele italianului pe o durată de 30 de zile în vederea predării către auto­ri­tăţile judiciare din Italia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ DE ÎNSCRIERI PENTRU ACADEMIA DE POLIȚIE

Înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” sunt pe ultima sută de…

4 ore ago

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

3 zile ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

3 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

3 zile ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

3 zile ago