Fostul jucător al echipei Minerul Lupeni, Cornel Irina (foto), a rămas fără formaţie, deşi a jucat mai multe amicale şi chiar a marcat două goluri pentru Arieşul Turda. Fotbalistul de 32 de ani crede că răul i se trage de la oficialii fostei sale echipe, care i-au pus o „vorbă bună” la Turda. „Lucrurile păreau în ordine, până când mi s-a spus că nu mai au nevoie de mine. Am auzit că oameni din conducerea Minerului au avut grijă să mă sape. Dacă au făcut aşa ceva, e foarte urât din partea lor. Eu nu vreau decât să fiu lăsat să-mi văd de viaţa mea”, a declarat Irina.
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…