Categories: EvenimentFlash

Ion Simion, condamnat cu suspendare

Livia Botici

Magistraţii Judecătoriei Deva l-au găsit vinovat pe Ion Simion (foto), fostul director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Hunedoara, pentru abuz în serviciu contra interesului public şi pentru fals intelectual. Acesta trebuie acum să restituie Ministerului Agriculturii despăgubiri în valoare de peste şase miliarde de lei vechi.

Despăgubiri record

Cumulat, prin sentinţele pronunţate vineri, magistraţii hunedoreni au decis condamnarea fostului director al DADR Hunedoara la aproape 11 ani de închisoare. În primul dosar, Ion Simion a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra interesului public şi patru luni pentru fals intelectual, iar în cel de-al doilea dosar, judecătorii au hotărât trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi cinci luni pentru fals intelectual. În ultimul dosar finalizat, fostul director al DADR Hunedoara a primit trei condamnări pentru abuz în serviciu contra interesului public, prima fiind de doi ani, iar celelalte două de un an şi jumătate. În cadrul ultimului dosar, a fost condamnat şi fostul director economic al DADR Hunedoara, care a primit două pedepse de un an şi jumătate pentru abuz în serviciu contra interesului public. Nici una dintre pedepsele hotărâte de magistraţi nu vor fi executate în închisoare, deoarece sunt cu titlu de condamnări cu suspendare.

Potrivit sentinţei judecătorilor, Ion Simion trebuie să restituie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), constituit parte civilă în proces, despăgubiri de peste şase miliarde de lei vechi, sumă care, potrivit procurorilor anti-corupţie, reprezintă valoarea primelor şi a salariilor pe care acesta şi le-a acordat ilegal lui, dar şi unor angajaţi din cadrul instituţiei, în perioada 2007

– 2008. „Nu vreau să comentez decizia magistraţilor. Voi face recurs la instanţa superioară, adică la Tribunalul Hunedoara”, spune Ion Simion. Decizia instanţei poate fi atacată în termen de 10 zile.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ion Simion (supleant BPJ al PNL)- un bun exemplu pentru ceea ce inseamna "Romania bunului simt"! Felul in care Mircia Muntean s-a debarasat de Florin Oancea - un alt exemplu!

  • Ion Simion nu a mincat singur banii asa ca daca trebuie sa ii dea inapoi vor pune mina de la mina si nici nu vor simti ca au returnat 6 miliarde!

  • Culmea,el arestat cu suspendare si pe alta parte lucreaza la b.juridic al SC APA PROD SA din Deva.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Fug de apă și săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situația este în­tâlnită într-o…

18 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, sportiv din Petroșani, ambasador al sportului montan Pentru că a găzduit în Parâng…

18 ore ago

Bulina neagră

I.D., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și…

18 ore ago

Medic condamnat pentru luare de mită, reţinut după ce ar fi recidivat. El lua șpagă și de hunedoreni pensionați pe caz de boală

Un medic din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită a fost…

18 ore ago

Coșmarul comercianților din Hunedoara, trimis la închisoare

Spărgătorul a fost acuzat și con­dam­nat pentru furt calificat în formă continuată, după cinci spargeri…

18 ore ago