Categories: Sport

Invincibilitate la puterea a noua

Ciprian Marinuţ

CNS „Cetate” Deva şi-a păstrat invincibilitatea şi după al nouălea duel din sezonul de primăvară, încheind la egalitate, scor 0-0, meciul din deplasare cu Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic. Trupa antrenată de Marius Sîrbu continuă să fie singura echipă neînvinsă în retur în seria a IV-a a Ligii a III-a şi îi poate depăşi în clasament pe „vecinii” de la FC Hunedoara, întrucât are un meci mai puţin disputat decât „alb-albaştrii”.

Echilibru fără goluri
Pusă în gardă de parcursul excelent în retur al nou-promovatei din Deva, formaţia gazdă a aliniat cea mai bună formulă de echipă disponibilă şi a mizat pe o tactică precaută. A rezultat un meci echilibrat, cu puţine ocazii de gol, în care ambele echipe au părut preocupate mai mult de evitarea înfrângerii înainte de sărbătorile de Paşte decât de victorie. O idee mai bine organizată, CNS „Cetate” a avut mai multe ocazii, prin Pribac şi Lintaru, în prima repriză, şi Boloş după pauză, însă Nuova Mamma Mia a avut-o pe cea mai mare, trecându-şi în cont o bară.
Antrenorul Marius Sîrbu a apreciat că remiza a fost una echitabilă şi a precizat că pentru CNS Cetate Deva urmează două meciuri foarte dificile. „Rezultatul este echitabil, ţinând cont de aspectul jocului. Ne bucurăm că am rămas neînvinşi şi că am ajuns la un număr de nouă jocuri fără înfrângere. Trebuie să rămânem echilibraţi, pentru că ne aşteaptă două partide dificile, cu Măgura Cisnădie şi cu lidera ASU Poli Timişoara”, a afirmat Marius Sîrbu.
CNS „Cetate”: Raţ – Kelemen, Dosan, Mintaş, Doboş – Boldea (cpt), Făgărăşanu (65 Chelariu) – Şaucă (75 Boloş), Pribac (90 Ungureanu), Buzducea – Lintaru (88 Suciu).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago