Investițiile continuă la Bucureșci. Printre ele, acțiuni pentru comunitate

Magdalena Șerban

Edilii buni se concentrează pe mai multe direcții, în același timp. Cele in­vestiționale sunt absolut prio­ri­tare, însă trebuie să le dai oamenilor și oportunități de socializare. În fond, asta ține unită orice co­mu­ni­tate. La Bucureșci, lucrurile se îm­ple­tesc armonios.

Drum, capelă, biserică, 1 Iunie și Zilele Comunei
,,La capitolul investiții, vreau să spun că schimbăm acoperișul la biserica ortodoxă din satul Rovina, fiind necesară înlocuirea lui. Oamenii trebuie să se bucure de rugăciune cu tot sufletul și în condiții optime. Mai avem și asfaltare de drum comunal în satul Curechiu. Are nevoie de mo­dernizare și i-a venit timpul. Apoi, con­tinuăm construcția capelei din Bucureșci, fiind deja făcută fundația. Mai avem capele la nivel de comună, transformate din vechi sedii de școli. Astfel de edificii sunt indispen­s­abile pentru cetățeni, fiind de mare spri­jin în momentele grele și du­re­roase ale vieții. Aș vrea să lansez și două in­vitații. Prima este pentru cei mici, părinți, bunici, pentru data de 1 Iunie, de la ora 11:00, când vom avea ac­tivități organizate pentru copilașii comunei, totul urmând să se desfășoare pe terenul de sport. Acolo se vor putea da pe to­bogan, își pot face picturi pe față și vor avea parte de alte sur­prize. Nu vor lipsi sucul, dulciu­rile, pizza, lucruri mici, dar care le aduc stare de bine și zâmbete. Pe data de 7 iunie, pe platoul din fața cămi­nului cultural din satul de centru, de la ora 16:30, vă așteptăm la Zilele Co­munei, urmând o nedeie ce va reuni tinere talente muzicale din zonă, dar și artiști consacrați precum Florica Tomoioagă, Cosmin Marta și Iasmina Marta. V-am pregătit aceste două eve­nimente gândindu-ne să în­cer­căm să mulțumim toate cate­go­ri­i­le de vârstă. Vă așteptăm cu drag. Iar pen­tru că se apropie Ziua Copilului, de pe acum le urez să aibă o copilărie cu fericire, luminată de veselie și dra­gostea familiei”, a transmis Ancuța Elena Suciu (foto), primarul din Bucu­reșci.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin orașul Cetății des­pre o duduie ajunsă director peste noapte, într-o instituție…

46 de minute ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că s-a gândit și la cei mici din comună…

47 de minute ago

Bulina neagră

D.M., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată după ce a fost…

48 de minute ago

I s-a făcut milă de călăul care a abuzat-o ani de zile

O hunedoreancă a crezut că soțul ei agresiv și-a învățat lecția. Indi­vi­dul a fost obligat…

50 de minute ago

Ziua Copilului aduce bucurie în Hărău!

Vă invităm cu drag să sărbătorim îm­preună Ziua Copilului, într-o zi plină de voie bună,…

52 de minute ago