Investiţia în desulfurarea Grupurilor 3 şi 4 şi retehnologizarea Grupului 4 de la Termocentrala Mintia mai are puţin până să fie scoasă la rampă, prin postarea ei pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
„Au fost finalizate caietele de sarcini, iar săptămâna aceasta se vor depune pe SEAP. În data de 19 august, vor veni şi partenerii din China cu care am iniţiat discuţiile şi sperăm ca procedura de achiziţie să se finalizeze în cel mai scurt timp, pentru a începe investiţia propriu-zisă. Pe lângă chinezi, mai sunt şi alţi doritori din Europa, care şi-au exprimat intenţia de a lua parte la licitaţie. Să vedem în ce măsură vor avea oferte la fel de bune. Valoarea totală a programului este de aproape 230 milioane de euro şi vizează desulfurarea Grupurilor nr. 3 şi nr. 4 şi retehnologizarea Grupului 4. Practic, prin aceste procese investiţionale, din 2016, nu vom mai avea nici un fel de probleme ce ţin de mediu, iar costurile de producţie vor scădea. De asemenea, vom înregistra mai multă stabilitate şi va fi afectat în bine şi consumul de cărbune”, a declarat Daniel Andronache, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani și-a pierdut viața în urma unui incident…
50 de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu izbucnit în această dimineață la…
Dintr-o regretabilă eroare, în paragraful referitor la turism din comunicatul nostru anterior au fost prezentate…
Se pare că noile radare tip pistol au primit update: acum detectează nu doar viteza……
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se întâmplă ca într-un…
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…