Variante de finanţare pentru Termocentrala Mintia

  Sorina Popa

Prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu (foto), a declarat, ieri, că investiţiile de modernizare ale Grupului 4 şi de desulfurare la grupurile 3 şi 4 de la Electrocentrale Mintia ar trebui să înceapă în această toamnă, dacă lucrurile merg bine cu investitorii din China.

„Se lucrează la caietul de sarcini, pentru această investiţie. Avem trei variante de finanţare, obţinerea unui credit furnizor de la Compania de Electricitate din China, credit ce ar fi acordat pentru o perioadă de 20 de ani cu o dobândă de 2 la sută; realizarea unui parteneriat public privat cu o societate chineză şi Compania de Electricitate din China să devină acţionar al Termocentralei Mintia, prin cumpărarea unui număr de acţiuni. Totodată, în condiţiile în care vor începe şi lucrările la instalaţia de desulfurare la Termocentrala Mintia, în momentul finalizării acestor lucrări, Complexul Energetic Hunedoara se va alinia normelor de mediu impuse de Uniunea Europeană. În acest sens, Ministerul Economiei a dat termen anul 2014 pentru găsirea soluţiilor, astfel încât să se poată îndeplini condiţiile tehnice şi de mediu impuse”, a declarat prefectul de Hunedoara.
Sorin Vasilescu susţine că o posibilă variantă pentru ca termocentralele să reziste pe piaţa liberă a energiei o constituie adoptarea de către Parlamentul României a unei legi privind holdingul. Astfel, Complexul Energetic Hunedoara ar urma să facă parte dintr-un holding împreună cu Porţile de Fier 1 şi 2.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

5 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

6 ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

6 ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

6 ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

6 ore ago