Categories: ActualitateFlash

Investiţii în sistemul sanitar devean

Andreea Lazăr

Două mari investiţii în sistemul de sănătate din municipiul Deva au fost inaugurate ieri. Este vorba despre un laborator modern de analize şi de redeschiderea Centrului de tratament Baia Sărată.

Laborator la standarde europene

Săli de recoltare a probelor, de analiză a rezultatelor şi staţionar, dotate cu aparatură medicală de ultimă generaţie, sunt doar câteva dintre dotările noului laborator de analize al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Acesta deserveşte momentan doar pacienţii din spital, urmând ca de la 1 aprilie, să fie inclus în circuitul ambulatoriu. „În acest laborator, se vor efectua toate tipurile de analize medicale. După ce vom încheia contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, laboratorul va fi deschis tuturor pacienţilor din judeţ. Ne aşteptăm la un număr de aproximativ 100 de solicitări pe zi, iar dacă va fi aşa, într-un an, investiţia va fi amortizată”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Silviu Didilescu. Valoarea investiţiei se ridică la 200.000 de lei şi a fost suportată de Consiliul Judeţean.

Baia Sărată, redeschisă

O altă investiţie inaugurată, ieri, la Deva, a fost Centrul de tratament Baia Sărată. Închisă de aproximativ 10 ani, unitatea medicală a fost modernizată şi dotată cu aparatură ultramodernă. Investiţia se ridică la 150.000 de lei, bani proveniţi, de asemenea, de la CJ Hunedoara. Reprezentanţii spitalului se aşteaptă ca numărul de pacienţi să fie de aproximativ 100 pe lună, precum şi banii pe care îi vor primi de la Casa de Asigurări să fie de 10.000 de lei lunar. La Baia Sărată vor activa trei kinetoterapeuţi, iar programul de funcţionare va fi între 8.30 şi 19.00.

„Cele două investiţii erau absolut necesare în municipiul Deva. Mai mult, acestea vor deservi locuitorii întregului judeţ. Am finanţat aceste două proiecte tocmai pentru a le oferi oamenilor servicii medicale la standarde europene”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a câștigat o luptă importantă, cea împotriva…

2 zile ago
Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că acum, cu toată reorganizarea asta a sistemului bugetar, un angajat de…

2 zile ago
Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anuleazăReorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

După reorganizarea Romsilva vor rămâne 12 direcții din totalul de 41 și va fi efectuată…

2 zile ago

Tineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelor

Trei tineri sunt bănuiţi că ar fi înţepat rezervoarele unor autoturisme parcate în municipiul Vulcan…

2 zile ago

Cabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgător

Hoțul a spart cabinetul avocatului de două ori în decurs de două săptămâni, iar de…

2 zile ago

O rețea de români care fura din bancomate a fost spartă

O amplă oprerațiune a polițiștilor români și britanici a dus la destructurarea unei rețele de…

2 zile ago