Categories: Actualitate

Învaţă cum să supravieţuiască dezastrelor

Maximilian Gânju

Zeci de copii din întreaga ţară învaţă cum se acordă primul ajutor şi cum trebuie să se comporte în caz de dezastru, în cadrul unei tabere care are loc în această săptămână la poalele Staţiunii Straja din Lupeni.

Tabăra de supravieţuire este la ediţia cu numărul trei şi are invitaţi din toate structurile de intervenţie în caz de dezastre, iar 50 de copii din mai multe judeţe ale ţării învaţă timp de o săptămână cum să facă faţă unei situaţii de urgenţă. Organizată de Crucea Roşie din municipiul Lupeni şi finanţată de primăria din localitate, tabăra le oferă participanţilor posibilitatea de a se instrui în toate situaţiile apărute după un dezastru natural. Copiii participă atât la lecţii, cât şi la demonstraţii practice, ceea ce le stârneşte interesul, cred organizatorii.
„Astăzi (n.r. luni), au început primele ore şi ca o noutate în acest an, participă şi trei ofiţeri de la Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani. Mai sunt invitaţi şi reprezentanţi de la ISU, Jandarmerie, Protecţia Civilă. Avem copii din mai multe judeţe, cum ar fi Arad, Constanţa, Braşov. Sunt învăţaţi cum să acţioneze în situaţii de cutremur, inundaţii, dezastre naturale în general şi participă atât la ore de teorie, cât şi la demonstraţii practice. Ca un exemplu, joi, vom merge în Straja cu Jandarmeria Montană, unde copiii vor asista la o demonstraţie a jandarmilor montani de salvare de la înălţime. Sunt spectaculoase toate demonstraţiile, pentru a capta interesul participanţilor”, a precizat Simona Hîrieaşu, director al Subfilialei de Cruce Roşie din Lupeni.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

14 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago