Categories: Actualitate

INTERVENȚIE PROMPTĂ A POLIȚIȘTILOR DIN DEVA ÎN DOUĂ CAZURI DISTINCTE DE ÎNCĂLCARE A LEGII

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit cu operativitate în două cauze distincte și au reținut două persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni. Într-un caz se fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare, iar în cel de-al doilea caz un tânăr este bănuit de distrugerea dispozitivului electronic de monitorizare.

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 24 iunie a.c., în jurul orei 16.00, de o femeie de 36 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată în mod repetat cu acte de violență, prin intermediul unor apeluri telefonice, de către fostul său soț.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că față de bărbatul de 46 de ani, din municipiul Deva, exista deja un ordin de protecție emis de instanță, pe o perioadă de 12 luni, aflat în vigoare. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Ca urmare a activităților desfășurate și a probelor administrate, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează să fie prezentat procurorului de caz cu propuneri legale corespunzătoare.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii au fost sesizați, în jurul orei 18.00, prin sistemul de monitorizare electronică cu privire la deteriorarea unui dispozitiv de supraveghere purtat de un tânăr de 17 ani din municipiul Deva.

Echipajele de ordine publică au identificat rapid persoana în cauză și au constatat că dispozitivul electronic de monitorizare ar fi fost distrus (brățară tăiată).

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că măsura purtării dispozitivului electronic a fost dispus de instanță pentru o perioadă de șase luni, în luna aprilie a acestui an.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, tânărul de 17 ani fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Cercetările sunt continuate sub aspectul încălcării obligațiilor impuse prin ordinul de protecție și distrugere.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă importanța respectării măsurilor dispuse de instanțe și intervenția fermă ori de câte ori vor fi semnalate încălcări ale legii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

15 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

15 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

16 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

16 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

16 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

16 ore ago