Categories: Sport

Cedăm, la limită, în primul amical al verii

Claudiu Sav

Echipa noastră a cedat la limită primul amical susţinut în cantona­men­tul din Slovenia. Am cedat, 0-1, în faţa celor de la NK Brinje Grosuplje – nou-promovată în prima ligă – unicul gol al întâlnirii venind după ceva mai mult de jumătate de oră de joc.

Blocați
Deşi disputat la o temperatură ridicată (la 120 de kilometri distanţă de Rogla), amicalul a avut un ritm susţinut, mai ales în prima repriză, una dominată uşor de alb-albaştri, care au şi avut câ­teva oportunităţi bune de a marca primii. În minutul 13, Fabry şi Gideon au avut şansa lui 1-0, în aceeaşi fază, dar au fost blocaţi de portarul slovenilor, după o fază pornită de la o recuperare a lui Pîrvulescu, în marginea careului advers. La poarta cealaltă, Codruţ Sandu a avut o intervenţie providen­ţială la o reluare din careu a gazdelor, după o indecizie a lui Manolache, pen­tru ca în minutul 32 să vină şi des­chiderea de scor, pe un contraatac trei contra trei, purtat în banda dreaptă de sloveni. Repriza s-a încheiat cu o fază fru­moasă de atac a corviniştilor, Ri­beiro trimiţând, cu efect, din 16 metri, pe direcţia portarului, după o “cola­borare” cu Gillard şi Pîrvulescu.

Oboseală
În actul secund, ambele formaţii au schimbat “liniile”, iar temperatura ridi­cată şi oboseala acumulată au făcut ca ocaziile clare de gol să fie mai tot mai pu­ţine. Chiar şi aşa, echipa noastră a forţat egalarea, dar Deaconu – şut plasat de la 20 de metri şi Bratu, reluare peste poar­tă, din apropierea carului, n-au putut mar­ca, în ultimele 10 minute ale întâlnirii. S-a încheiat 0-1, iar covi­niştii vor reveni pe teren pe 28 iunie împotriva maghia­rilor de la FC Nagy­kanisza (liga a doua).
„În primul rând, mă bucur că nu s-a acci­dentat nimeni, că nici unul dintre băieţi nu a acuzat probleme, pentru că am trăit un soi de şoc termic astăzi. A fost foarte cald la ora jocului, o tem­pe­ratură mult mai ridicată decât cea cu care ne obişnuisem la Rogla, în canto­na­ment. Sigur, mă mâhneşte puţin rezul­tatul final, am făcut o primă repriză bună, am avut câteva şanse de a marca, apoi a venit o greşeală din partea noastră, la mijloc, pe construcţie, şi aşa a ieşit golul lor. În a doua repriză am făcut mai multe schimbări, n-a mai fost acelaşi ritm, repet, a fost foarte cald, am făcut şi a­proape două ore cu auto­carul… oboseala resimţită după antre­namente, nu e nea­pă­rat uşor, dar cred că vom fi din ce în ce mai bine în zilele ce urmează”, a spus, la final, antrenorul echipei noastre, Florin Maxim.
Corvinul Hunedoara (în prima repriză): C. Sandu – Iacob, Fl. Ilie, Manolache, Neacşa – Cărăruş – Fabry, Goodlad, Ribeiro, Pîrvulescu – Gillard. Au mai intrat: Frănculescu – P. Albino, Zanc, Bratu, Hrezdac, Deaconu, Fil. Ilie şi Hayatu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

13 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

13 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

13 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

13 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

13 ore ago