Categories: Stiri

Interdicţii pentru concertul lui Goran Bregovic

Cei care se vor bucura, în această seară, de concertul susţinut de Goran Bregovic (foto) la Deva, trebuie să ştie că există două zone de acces pentru public în stadion – pentru tribună (zona A) şi pentru gazon (zona B). Intrarea se va face începând cu ora 17, iar de la ora 18.45, va concerta trupa Hara, după care, la ora 20, va începe spectacolul susţinut de Goran Bregovic. Organizatorii au anunţat că pe stadion este interzisă intrarea cu sticle de apă, suc sau alte băuturi, dar se va vinde apă minerală la pahar. De asemenea, este strict interzis accesul cu umbrele, astfel că este recomandat să fie folosite pelerine de ploaie în cazul în care este nevoie. Şoferii trebuie să ştie, şi ei, că astăzi, de la ora 8, circulaţia rutieră va restricţionată pe străzile adiacente Stadionului Cetate, după cum urmează: str. Valeriu Branişte pe tot traseul ei şi str. Axente Sever, de la intersecţia cu str. Tribunul Solomon, până în parcarea Aqualand Deva. De asemenea, va fi restricţionat accesul în parcarea Aqualand Deva, dinspre strada Horea. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

9 ore ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

o zi ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

o zi ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

o zi ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

o zi ago