Categories: Editorial

Despre Goran Bregovic. Şi… cam atât!

Desigur, Goran Bregovic nu mai are nevoie de prezentare. Foarte puţini sunt cei care nu l-au ascultat la radio sau nu l-au văzut la televizor în concerte sau pe site-urile specializate de pe internet, unde videoclipurile cu Brega – cum îi spun apropiaţii – sunt printre cele mai accesate. Mă refer, mai ales, la cântecele sale de după anii 90, când a trecut de la rock, la ritmurile tradiţionale balcanice, care l-au făcut celebru în toată lumea.
Puţinul timp  liber pe care îl mai are Brega şi-l împarte între Paris, unde s-a stabilit, şi Belgrad. În rest, artistul iugoslav – el se declară jugoslav, pentru că s-a născut la Sarajevo, în Bosnia-Herţegovina, din tată croat şi mamă sârboaică – bate lumea-n lung şi lat împreună cu a sa “The Wedding and the Funeral Band”, adică orchestra pentru nunţi şi înmormântări. Şi o face cu folos, aducând bucurie celor care vin să-l asculte. A fost invitat pe scenele celor mai mari festivaluri, a cântat în ultimii 20 de ani în toate marile oraşe ale lumii şi în zeci, poate sute, de oraşe mai mici. În România, a fost de câteva ori, în afară de Bucureşti, artistul cântând la Timişoara, Cluj, Sibiu şi Ploieşti. Iar, vineri seara, Goran Bregovic  şi a lui trupă au cântat la Deva.
Modest, chiar foarte modest pentru un aşa mare artist – am aflat că n-a avut pretenţii speciale nici în ce priveşte cazarea, nici meniul, nici scena – a venit pe stadionul din Deva şi, împreună cu întreaga trupă, şi-a făcut treaba ca un adevărat profesionist, ca un mare artist. Goran Bregovic şi orchestra sa n-au ţinut cont că afară era frig, n-au încercat să tragă de timp, ci au cântat non-stop, mai bine de o oră şi jumătate, spre bucuria celor aproximativ 3.000 de spectatori prezenţi în tribune şi pe terenul de joc. Cei care au fost la concert au avut prilejul să asculte live cele mai cunoscute melodii ale artistului iugoslav – “Gas, gas, gas”, “Kalashnikov”, “Mesecina”, “Ederlezi”, “Hop Hop Hop” şi celebrul “In the Death Car” – ca să amintesc doar câteva dintre cântecele interpretate pe scena de la Deva.
Deci, un concert adevărat, susţinut de artişti adevăraţi, care ne-a încălzit sufletul, dar şi trupul, deşi temperatura de afară era sub 10 grade Celsius, făcându-ne, nu odată, să sărim din papuci. Şi dacă aşa au stat lucrurile, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Adică să apreciem iniţiativa de a-l aduce la  Deva pe Goran Bregovic, să-i felicităm pe organizatori – Centrul Cultural „Muntean Drăgan”, Primăria Deva şi Asociaţia Culturală DevArt.  Şi, haideţi să-l iertăm pe primarul Petru Mărginean, care profitând de prezenţa pe scenă, alături de starul iugoslav, a încercat să facă olecuţă de campanie  electorală pentru câţiva candidaţi la Parlament. Încercare, de altfel, taxată prompt de public, deoarece s-a lăsat cu huiduieli şi fluierături.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • gigi, te pricepiu tata! du-te arunca-te in mures! daca din arta lui goran, recunoscuta pe plan mondial, tu faci manele, esti foarte tare, frate ( ca sa zic asa)!
    oricum a fost ceva deosebit si bravo organizatorilor!

  • am fost aseara la tudor gheorghe. e cu 100 de clase peste bregovic.
    cat priveste reunoasterea internationala a lui bregovic, ce sa-ti spun ... si inna sau alexandra stan sunt recunoscute si sunt niste nulitati absolute !!!

  • rares,arta pe care o arata bregovic exista in tara ta numai ca, din snobism,o negi...
    Oare cati tigani apreciezi d-ta?
    gigi felicitari pt ca ai adus in discutie un artist roman

  • Adica USL isi face campanie electorala pe banii nostrii si noi trebuie sa-i iertam? Ce vorbesti domnule? Halal sa-ti fie!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

9 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

9 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

9 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

9 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

9 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

9 ore ago