Categories: Comunitate

Inspectorii IGSU ar putea fi pregătiţi la Insemex Petroşani

Maximilian Gânju

Discuţiile privind o colaborare cu privire la perfecţionarea angajaţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu atribuţii în investigarea cauzelor unor dezastre, au trecut de primul prag. Astfel, în curând, la Insemex Petroşani, pompierii ar putea face o pregătire alături de experţii centrului de cercetare.

Centru naţional de training
O delegaţie din cadrul IGSU a fost săptămâna trecută în Valea Jiului şi s-a întâlnit cu conducerea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani, tema fiind posibilitatea de a colabora cu privire la perfecţionarea pompierilor în anchetarea unor dezastre. „Este adevărat că fost o delegaţie de la IGSU, doresc să încheie un protocol de colaborare cu noi. Practic, vor să facă un centru naţional de training, aici, în Petroşani, iar noi să fim lectori. Urmăresc să-i pregătească pe cei care intervin la stingerea incendiilor, astfel încât aceştia să poată face un raport profesionist de constatare, să înveţe din experienţa noastră. Mai urmează să ne parvină protocolul de la IGSU şi noi studiem proiectul în care ne încadrăm”, a declarat directorul general al INSEMEX Petroşani, Artur Găman (foto). Institutul de cercetare deţine logistica necesară, o serie întreagă de laboratoare şi chiar şi un poligon de încercare, pe lângă experienţa cercetătorilor în anchetarea unor dezastre. La INSEMEX sunt instruiţi şi pregătiţi periodic şi salvatorii minieri, pirotehniştii, specialişti în producţia extractivă, dar şi alte categorii de persoane care activează în domenii ce au un grad ridicat de risc.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

21 de ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

4 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

4 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago