Categories: Comunitate

Insemex Petroşani va fi prezent la Inventica 2020

Magdalena Şerban

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi şi Institutul Naţional de Inventică Iaşi organizează cea de-a 24-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii – INVENTICA 2020, eveniment la care specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani vor participa cu câteva cereri de brevet de invenţii.

Potrivit organizatorilor, Salonul urmăreşte să reunească universităţi, institute de cercetare, companii, asociaţii, inventatori şi persoane interesate de domeniul inventicii şi reprezintă o oportunitate de comunicare şi diseminare a rezultatelor muncii din acest segment cu potenţiali utilizatori şi publicul larg.
„În contextul epidemiologic, a 24-a ediţie a Salonului INVENTICA 2020 se va desfăşura în regim online, în perioada 29 – 31 iulie 2020. Este pentru prima oară când vom lua parte în această formulă, însă participările noastre la această manifestare ştiinţifică de tradiţie au un istoric vast. De altfel, colegii mei au obţinut medalii de aur şi premii speciale pentru lucrările prezentate, de-a lungul anilor. Sunt convins că munca le va fi răsplătită şi de data aceasta, ceea ce ne onorează şi ne consolidează poziţia deţinută pe plan naţional şi internaţional. Să fie cu succes!“, a declarat dr. ing. Artur George Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani.
De precizat că cercetătorii pot participa la Salon cu cereri de brevete de invenţie ce au fost publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (BOPI), respectiv cu brevete de invenţie şi cu proiecte de cercetare care nu au mai fost prezentate în cadrul ediţiilor anterioare. Evaluarea lucrărilor va fi realizată de un juriu internaţional, iar diplomele/medaliile/cupele vor fi transmise prin intermediul reţelei poştale instituţiei pe care o reprezintă participanţii. Înregistrările vor fi evaluate la distanţă de către membrii juriului, conform procedurilor stabilite în Regulamentul de desfăşurare a Salonului, iar datele despre invenţii vor fi publicate concomitent cu International Standard Serial Number (ISSN), alături de un catalog cu postere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cadranul care spune mai mult decât ora

Există obiecte care trăiesc o viață dublă - una funcțională, cealaltă simbolică. Un ceas purtat…

19 ore ago

Tragedie

Primarul comunei Baita, Damian Dinis, a murit in aceasta dupa amiaza, dupa ce un tractor…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…

23 de ore ago

Bulina albă

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…

23 de ore ago

Bulina neagră

Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…

23 de ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Hațeg, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul rutier

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…

23 de ore ago