Categories: Comunitate

Insemex Petroşani organizează cursuri de specialitate online și offline

Magdalena Șerban

În contextul în care pandemia generată de COVID-19 se manifestă în valuri, implicând o evoluție și totodată o dezvoltare a vi­ru­su­lui SARS-COV2 în comunitate, majoritatea instituțiilor și-au adaptat activitatea, cu precădere cea de pregătire profesională. Este și cazul specialiștilor de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Se­curitate Minieră şi Protecţie Antiex­plo­zivă – Insemex Petroşani.

 

Dinamica dictează
„Este firesc să ne conformăm schimbărilor și totodată vremurilor, preîntâmpinând posi­bi­litatea pericolelor sanitare ce nu par a se îndepărta definitiv dintre noi. Așa că, noi con­tinuăm să abordăm organizarea de cursuri în segmentul online pentru a putea onora solicitările adresate de cei care lucrează în me­diile potenţial explozibile. Astfel, bene­fi­ci­a­rii nu mai sunt nevoiţi să vină la sediul nostru, evitându-se să stea prea mulţi la un loc, deci în grupuri. Un asemenea curs durează două-trei zile, în funcţie de specific. Testul se dă tot online, urmând emiterea autorizaţiei pentru domeniul respectiv. Dar această facilitate nu este aplicabilă tuturor ramurilor, unele im­plicând prezență fizică obligatorie.
Important de specificat este faptul că acolo unde cursurile și instruirile necesită reali­za­rea de exerciții practice sub supravegherea personalului nostru, acestea se desfășoară doar cu prezență fizică. Spre exemplu, cursu­rile de calificare pentru meseria de artificier și pirotehnician se concretizează cu prezență fizică, conform standardului profesional. De asemenea, mai organizăm cursuri de instru­i­re și perfecționare profesională cu prezență fizică pentru domeniile de salvare medii toxice și explozive, aeraj, coordonare lucrări de împușcare în cariere. Alte cursuri de in­stru­ire și perfecționare profesională cum ar fi cele pentru persoane responsabile cu pro­iectarea, montarea, întreținerea echipa­men­te­lor și instalațiilor destinate în arii utilizate în amosfere cu risc de explozie, se desfășoară în regim online sau cu prezență fizică, în func­ție de preferințele convenite cu beneficiarii lor. Indiferent de formula de abordare și de cea de desfășurare, dorim să avem con­ti­nu­i­tate în acest sector al pregătirii și cred că soluțiile practicate sunt optime”, a arătat dr. ing. George Artur Găman (foto), directorul ge­neral al INCD Insemex Petroşani. De altfel, în perioada stării de urgenţă de anul trecut, în­trea­ga activitate a specialiştilor de la ins­ti­tutul din Valea Jiului a suferit modificări în ce priveşte modalitatea de desfăşurare, bazân­du-se în cea mai mare parte pe un sistem de telemuncă/comunicare online, însă odată cu trecerea la starea de alertă, stadiu în care încă ne aflăm, lucrurile au revenit la normal, însă cu respectarea condiţiilor impuse de auto­rităţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 ore ago