Un bărbat din Orăștie a fost arestat preventiv și este cercetat de procurorii de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru tentativă de omor, după ce și-a lovit un rival cu un cuțit.
Victima are nevoie de circa 50 de zile de îngrijiri medicale iar lovitura de cuțit i-a pus viața în pericol. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în 17 octombrie, în jurul orei 03.10, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a izbucnit un conflict spontan între inculpat și victimă. ”Inculpatul a lovit persoana vătămată cu un cuțit în zona capului, provocându-i leziuni care necesită pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața”, se arată într-un comunicat al procurorilor. Suspectul se numește Marinel Bucșă și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În fața magistraților a cerut să fie cercetat în stare de libertate sau să dispună o măsură preventivă mai puţin restrictivă, respectiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Cererea sa a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara. (M. Gânju)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj de la noi își va pierde postul în…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că municipiului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…
D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…
Recent, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire la producerea unui scandal în…
Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…
SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…