Categories: Actualitate

Inginerul accidentat în timpul serviciului în Straja a decedat

Natalia Bumbac

Inginerul de 33 de ani, din Lupeni, rănit grav în timp ce lucra la demolarea unui imobil în Staţiunea Straja, a decedat. Nistor Răzvan s-a stins pe patul de spital, după trei luni în care s-a luptat să supravieţuiască.
N-a mai putut fi salvat
Accidentul cu final dramatic s-a petrecut la mijlocul lunii mai a acestui an. Nistor Răzvan lucra, împreună cu o echipă de muncitori, la demolarea unui zid în staţia Telescaunului 2 din Straja. Moment în care un perete s-a prăbuşit în interior şi l-a surprins sub mormanul de moloz. Bărbatul a fost lovit grav în zona capului. Pentru salvarea lui a intervenit un echipaj de la SMURD, care l-a transportat la spitalul din Lupeni, ulterior fiind transferat la Petroşani. Medicii petroşăneni l-au operat de urgenţă, după care au decis să-l transfere la Timişoara cu o ambulanţă, deoarece pentru elicopter nu au primit aprobare din cauza vremii nefavorabile din acele zile. Medicii din Timişoara au încercat să-l pună pe picioare, dar eforturile lor au fost zadarnice. Nistor Răzvan a murit în spitalul din Timişoara, miercuri, 9 august, în jurul orei 19.30.
ITM a preluat ancheta
Acum, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara face cercetări pentru a stabili condiţiile care au dus la accidentarea, şi ulterior la decesul inginerului, fost angajat al firmei Comexim R din Lupeni. „Am emis o decizie pentru doi inspectori să cerceteze acest caz. Ancheta va dura minimum 10 zile”, a declarat Adrian Bozdog, inspectorul şef al ITM Hunedoara. Cercetările au fost preluate de inspectorii muncii, deoarece a intervenit decesul victimei. Iniţial, fiind vorba despre incapacitate temporară de muncă, cercetările, conform legii, au fost derulate de angajator, urmând să fie avizate de către ITM Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean