Constructorul care face reparaţii la podul de peste Mureş din zona localităţii Şoimuş va lua o pauză. Decizia aparţine Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră care a dispus suspendarea lucrărilor de reparaţii la toate obiectivele pe perioada minivacanţei de Sfânta Maria, pentru a nu împiedica desfăşurarea traficului rutier.
Conform anunţului dat de Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, programul de lucru la podul de peste Mureş va fi următorul: în zilele de 10 şi 11 august, între orele 9:00 şi 15:00; în perioada 12 – 15 august, lucrările vor fi suspendate. Totodată, se precizează că programul de lucru poate fi decalat în funcţie de specificul lucrărilor şi de valorile de trafic. „Deoarece se circulă alternativ, pe o bandă, cu ajutorul piloţilor de trafic, este de aşteptat ca în zona de lucru să se formeze coloane de autovehicule (inclusiv la ieşirea de pe Autostrada A1, pe sensul Sibiu-Deva, dar şi pe DN7, la intersecţia cu DN76)”, mai avertizează reprezentanţii Centrului Infotrafic. (N. Bumbac)
O tânără de 20 de ani, din municipiul Vulcan, ar fi fost lipsită de libertate…
Se anunță iarăși un mare răzbel într-o localitate din județ după ce două tabere au…
George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…
Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…