Categories: Fara bascalie

Începutul liniei drepte

Este vorba despre linia dreaptă a politicii, naţionale şi locale.
Este şi mai firesc să fie spirite tensionate – campania pentru alegerile locale, care oficial, va începe undeva pe la mijlocul lui aprilie 2012, neoficial va începe din ianuarie, iar acum este momentul definitivării numelor de pe liste – cele mai disputate fiind bineînţeles, cele ale candidaţilor pentru funcţiile de primar şi preşedinte al consiliului judeţean.
Taberele mari sunt cunoscute – USL şi PDL. UDMR va merge, ca de obicei, pe mâna electoratului propriu, încercând să contracareze aşa-numitele alternative – în opinia mea, nu va avea mari probleme decât în raport cu poziţionarea faţă de principalii doi adversari, nu faţă de alegători. PRM va juca (cine ar fi crezut după atât de mult timp…) cartea naţionalistă, cea care îi justifică încă ideologia. Muniţie va avea din belşug, dată fiind participarea UDMR la guvernare. PP-DD sau cum i-o fi zicând până la oficializarea existenţei va merge pe mâna telespectatorilor săi şi probabil va intra în parlament, bazându-se pe cea mai uşor manipulabilă masă electorală, cea dispusă să înghită entertainmentul oferit acum de OTV. Să nu ne facem iluzii – vă amintiţi cum a votat tineretul, în 2000, cu Vadim Tudor din spirit contestatar? S-ar putea să avem surprize cu acest PP-DD, pentru că din ce în ce mai multor români – îmi cer scuze pentru expresia prea puţin academică – li se cam rupe de ceea ce se întâmplă sau sunt victimele unei propagande de doi lei, cu Vântu cap de listă…
Sigur, se vor adăuga partide mici cu pretenţii mari sau cu bune intenţii, se vor adăuga sateliţii care vor căuta adăpost pe o listă a unui partid mai mare, pentru că nu vor fi creditaţi cu un procent care să le garanteze trecerea pragului electoral.
Electoratul nu este dispus să parieze pe gesturi spectaculoase decât în mică măsură. Majoritatea se va împărţi în două – o parte nu va mai merge la vot, iar cealaltă parte va vota extrem de polarizat şi emoţional. Ca de fiecare dată, sunt identificate elementele care să echilibreze binomul „ori aşa – ori aşa”. A fost comunism – anticomunism în 1996, ordine PSD vs. anarhie CDR în 2000, corupţi – anticorupţi în 2004. Va fi o similitudine 2008 – se va vota pro sau anti-Băsescu, vot politic care va avea o pondere mai mare decât de obicei chiar şi la alegerile locale. Localele vor fi mai mult ca altădată ante-camera parlamentarelor. PDL va încerca să conserve ce are, să racoleze sau să introducă în joc UNPR, iar USL va lansa un mesaj de genul „dacă vreţi schimbarea de putere la toamnă (toamna 2012), votaţi cu noi la locale.” Spun că alegerile vor fi mai dure, pentru că miza personală este mai mare – Năstase avea mai puţin de pierdut decât are Băsescu.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum să îți alegi ochelarii de soare în funcție de sezon?

Ochelarii de soare nu mai sunt de mult doar un accesoriu de vară. În 2026,…

35 de minute ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI DE INSTANȚĂ LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ÎN DEVA

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare, la data de 7 aprilie a.c.,…

4 ore ago

ACȚIUNE PENTRU SIGURANȚA TRANSPORTULUI FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE CĂTRE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, sprijiniți de structuri din cadrul Inspectoratului…

7 ore ago

Anunț Băița

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA Primăria Comunei Băița Adresa: DJ706A, satul Băița, comuna Băița Telefon 0254 683…

20 de ore ago

A murit Mircea Lucescu!

Antrenorul Mircea Lucescu a murit marti seara la Spitalul Universitar din Capitala. Avea 80 de…

20 de ore ago