Categories: Actualitate

ACȚIUNE PENTRU SIGURANȚA TRANSPORTULUI FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE CĂTRE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, sprijiniți de structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara şi Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara, au desfășurat, în data de 7 aprilie a.c., o acțiune în sistem integrat, vizând prevenirea și combaterea faptelor cu potențial infracțional și contravențional, precum și prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată.

Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță a cetățenilor aflați în stațiile de cale ferată și trenuri de călătorie, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, precum și prevenirea și combaterea oricăror alte fapte antisociale.

Efortul comun de creștere a gradului de siguranță publică s-a concretizat în controale efectuate atât în stațiile CF, precum și în trenurile de călători.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, și dispuse măsuri complementare de reținere a permisului de conducere, în cazul abaterilor înregistrate la regimul circulației pe drumurile publice.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, scopul fiind asigurarea legalității în domeniul transportului pe cale ferată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago