Categories: Actualitate

Început de an cu zăpadă și calcule, la Băcia

Magdalena Șerban

A nins ca-n povești, dar pentru pri­mari, asta are un preț: stresul des­zăpezirii. La Băcia, lucrurile sunt sub control, însă au existat și câteva mici emoții trecătoare. Cât despre 2026, speranțele administrative țin de realitate.

Lipsă curent pentru câteva case, dar pe o perioadă scurtă
,,Nu am întâmpinat necazuri mari, cum au fost prin țară. Am avut și noi probleme cu curent electric întrerupt din cauza liniilor, dar asta s-a întâmplat în cazul a 10-12 case din Băcia și s-a rezolvat. O parte din ei au avut ge­ne­ratoare. Am chemat o nacelă și elec­trician, fiindcă era vorba de liniile de joasă și ni s-a spus că furnizorul nu lu­crează pe acele linii. S-a rezolvat. Asta contează. Iar lumea nu a stat fără cu­rent, cu zilele. Deszăpezirea o face o fir­mă de specialitate, se ocupă ei de tot. Oricum, de când sunt primar, e prima oară cu atât de multă zăpadă căzută într-un interval scurt. Prin 2018 a mai fost ceva, dar nu chiar așa. Școala se desfășoară normal, se circulă în condiții normale, nu avem drumuri blocate“, a spus Florin Alba (foto), pri­marul din Băcia.

Bucuros de proiecte
Iar pentru că actul administrativ în­seamnă buget drămuit cât să ajungă la fiecare capitol, prioritare sunt ma­te­rializarea investițiilor demarate pe axe guvernamentale și europene. ,,A fost un an foarte greu 2025, mai ales că am avut de asigurat cote de cofinanțare la pro­iecte, în cuantum de peste 6 mili­oane de lei. Și în 2026 trebuie să punem de la noi undeva la 2 milioane de lei. Une­le proiecte se închid anul acesta, așa că e musai să ne dăm silința. O parte am închis anul trecut. Legat de plata taxelor și impozitelor locale, anunț ce­tățenii că o pot face fie online, accesând www.ghișeul.ro, fie cu numerar sau prin POS la primărie sau prin contul bancar de la Trezorerie. Am fost nevoiți să aplicăm legea, prevederile fiscale fiind decise pentru întreaga țară. Să avem un an cu sănătate și putere“, a mai transmis edilul-șef.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sprijin pentru persoanele cu probleme de mobilitate, în vederea întocmirii actelor de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva (S.P.L.E.P.S.C.)…

37 de minute ago

Campanie de amploare a polițiștilor din Hunedoara: „PE DOUĂ ROȚI, FII VIZIBIL!” debutează de la 1 octombrie

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara lansează o amplă acțiune de control…

2 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, MĂSURI FERME PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE

Două cazuri de violență domestică au fost gestionate de polițiștii din Petroșani și Petrila, în…

2 ore ago

CAPACE DE CANALIZARE FURATE DIN ORĂȘTIE. POLIȚIȘTII AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ ȘI AU LUAT MĂSURA REȚINERII

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au identificat, cu operativitate, persoana bănuită că a sustras…

2 ore ago

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

24 de ore ago