Incendiul s-a extins cu repeziciune, fiind vorba de o casă bătrânească din materiale uşor inflamabile, mai exact, din lemn şi plăci din azbociment. Din păcate, flăcările au mai distrus şi o anexă, care servea drept bucătărie de vară, ambele având o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi. În plus, focul a distrus mobilierul şi lucrurile proprietarilor aflate în cele două camere ale casei devastate de flăcări şi din bucătărie. Incendiul a fost stins după aproape două ore de la intervenţia Pompierilor de la Detaşamentul din Deva, care s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale şi un echipaj SMURD. (N.Bumbac)
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…