Categories: ComunitateFlash

Încasări record la Telecabina Cetăţii Devei pe perioada Festivalului Citadela

Adriana Clej

Festivalul Citadela a avut loc zilele trecute, 27-29 iulie, în Cetatea Devei şi a adus încasări record la călătoria cu Telecabina. În cele trei zile în s-a desfăşurat evenimentul, încasările au ajuns la suma de 70.100 lei, bani aduşi la bugetul local.

Comparativ cu un sfârşit de săptămână normal, suma realizată din vânzările biletelor către cei care au ales să folosească monolinerul pentru a urca în Cetate a crescut cu peste 50 la sută.
De asemenea, sâmbătă a fost ziua record a anului 2018 la numărul de turişti care au folosit telecabina pentru a vizita monumentul istoric şi pentru a participa la festival, înregistrându-se un total de 1.632 de persoane. Numărul turiştilor care a urcat în Cetatea Devei cu telecabina pe timpul festivalului a fost de 4.204 de persoane, muzica electronică aducând mulţi oameni în municipiu şi la Cetatea Devei.
Reamintim că un bilet dus-întors cu Telecabina, care facilitează accesul în Cetatea Devei, costă 20 de lei pentru un adult, pentru elevi, studenţi sau pensionari, tariful este de 10 lei pe persoană, dacă aceştia prezintă actele doveditoare. În cazul grupurilor organizate, cu un număr mai mare de 15 persoane, însoţitorul grupului, sau după caz, organizatorul, este scutit de la plata călătoriei cu Telecabina. Veteranii de război, persoanele cu handicap cu însoţitor, copiii instituţionalizaţi şi cei cu vârsta sub trei ani sunt scutiţi de la plata biletului, dacă dovedesc cu acte statutul lor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago