Categories: Gura lumii

Gura lumii, 31.07.2018

Vorbesc gurile rele că la primăria cu castel lucrurile se vor schimba cât de curând pentru angajaţii care nu-şi fac treaba. Zvonerii au aflat că recent a avut loc o şedinţă la instituţia cu pricina, unde li s-a spus funcţionarilor că, dacă nu-şi văd de treabă, vor fi daţi afară. Scurt şi frumos. Oamenii şi-au primit salariile, voucherele de concedii, însă unii dintre ei nu au înţeles că e nevoie de profesionalism. Nu, ei sunt văzuţi prin oraş în timpul orelor de serviciu, vorbesc urât cu cetăţenii sau fac prostii pe la birou. Aşa nu mai merge, a spus şeful lor, iar acum se aşteaptă ca acesta să dea drumul la disponibilizări. Iar cei care îşi bat joc de cetăţeni, vor pleca din instituţia de care vorbim.

Vorbesc gurile rele că doi amici foarte buni au fost puşi pe liber, recent, de la o societate de stat. Zvonerii povestesc prin târg că asta trebuia să se întâmple mai demult, deoarece cei doi nu făceau nimic toată ziua, dar salariile nu le refuzau în fiecare lună. Azi aşa, mâine tot aşa, cei doi au stat pe banii noştri, deşi nu mişcau un deget. Însă, cârcotaşii au aflat că a venit cineva care a luat taurul de coarne şi a reuşit să-i dea afară pe cei doi amici, iar acum disperarea lor e mare, pentru că nu mai pupă ei slujbe la stat, fiindcă nu ştiu să facă nimic.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

9 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

18 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

18 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

18 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

18 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

18 ore ago