Categories: EvenimentFlash

Încă un infractor din Vulcan prins de poliţişti

Maximilian Gânju

Încă un interlop din Vulcan, dat în urmărire, a fost prins de poliţiştii din Aninoasa. Individul a cutreierat ţara în speranţa că va scăpa de arest.

Bărbatul, de 37 de ani, din Vulcan (foto), este cercetat pentru mai multe infracţiuni şi a fost săltat de poliţişti din Aninoasa, miercuri, de pe o bancă unde sărbătorea cu amicii săi întoarcerea acasă. Individul a făcut parte din clanul care s-a războit pe străzi cu rivalii din Aninoasa, iar la momentul demarării cercetărilor a fugit din localitate. Poliţiştii din Aninoasa aveau un mandat pentru a-l duce la audieri, însă la descinderea efectuată la finele lunii trecute nu l-au găsit acasă. Interlopul a cutreierat ţara timp de două săptămâni şi miercuri a revenit În Valea Jiului. Nu a reuşit însă să ajungă acasă şi a fost săltat de oamenii legii.
„În urma activităţilor specifice a fost descoperit şi reţinut, iar procurorii au decis emiterea unei ordonanţe prin care este pus sub control judiciar timp de 60 de zile”, a precizat comisarul Nicolae Airinei, şeful Poliţiei Aninoasa. Bărbatul de 37 de ani este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor, fiind cercetat în mai multe dosare penale. Acesta, împreună cu mai mulţi amici, la mijlocul lunii august, a participat la un scandal de proporţii. Atunci, clanul de interlopi din Vulcan a tăbărât peste cel din Aninoasa şi s-a iscat un adevărat război pe străzile din Iscroni. Totul a pornit de la o adolescentă din Colonia de la Iscroni, care s-ar fi încurcat cu un tânăr ce face parte din clanul din Vulcan.  Poliţiştii au descins la toţi cei care au luat parte la scandal, în urma unei acţiuni în forţă, iar nouă dintre scandalagii au ajuns sub control judiciar pentru 60 de zile. Toţi sunt acuzaţi de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cercetările poliţiştilor nu se opresc aici, unii dintre interlopi fiind suspectaţi şi de alte infracţiuni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago