Încă o zi fără noi cazuri de Covid în judeţ

Adriana Năstase

Până ieri, 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.776 de cazuri de per­soane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), 1.044.404 dintre acestea fiind de­clarate vindecate. În urma testelor efec­tu­a­te la nivel naţional, faţă de ultima raportare, ieri au fost înregistrate 50 cazuri noi de per­soane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut an­terior un test pozitiv. În judeţul nostru, zero cazuri de noi îmbolnăviri, ceea ce este perfect.

Telverde pentru sesizări
Până ieri, 31.861 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.157. Dintre acestea, 217 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.115.344 de teste RT-PCR şi 1.289.319 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.960 de teste RT-PCR (2.387 în baza definiţiei de caz şi a pro­tocolului medical şi 3.573 la cerere) şi 6.116 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 2.696 de persoane con­firmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.442 de per­soane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 22.648 de persoane se află în ca­rantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 84 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 277 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru pre­venirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 13 iunie, 760 de sancţiuni contra­ven­ţionale, în valoare de 129.600 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pen­tru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă pre­văzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afa­cerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teri­to­riale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 zile ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 zile ago