Categories: Actualitate

Înapoi la termoficarea centralizatã

Dana Istudor

În prezent, în municipiul Petroşani există circa 13.000 de apartamente, dar doar aproximativ 2.000 dintre acestea mai sunt branşate la sistemul de termoficare, respectiv de furnizare a apei calde.
Dacă până nu demult cererile de debranşare de la sistemul centralizat erau înregistrate într-un ritm susţinut, de la începutul anului şi până în prezent, aproape 300 de familii au luat decizia de a se rebranşa la sistemul gestionat de către SC Termoficare SA. „Petroşănenii se reîntorc la sistemul centralizat de termoficare şi apă caldă ca urmare a faptului că mulţi şi-au dat seama că serviciile oferite de noi sunt mult mai ieftine decât cele obţinute cu ajutorul curentului electric sau gazului metan. Oricum, noi facem investiţii tot timpul, astfel încât nu este exclus ca preţurile să scadă“, a precizat Ioan Colda, directorul SC Termoficare SA Petroşani. Investiţiile, în valoare de 10 miliarde de lei vechi, constau în reabilitarea unor reţele şi puncte termice aflate pe întreaga rază a localităţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago