Categories: Fara bascalie

5 kilometri de Austria, Elveţia sau ce vreţi dvs.

Am spus că nu-mi plac comparaţiile gen „a doua Elveţie” sau variaţiuni. Le folosesc totuşi pentru a mă face mai uşor înţeles. După o perioadă destul de lungă în care nu am mai străbătut drumul Brad – Abrud, iată că în urmă cu două zile m-am dus din nou spre Apuseni. Drumul până la Brad îl cunosc, dar ultimii kilometri parcurşi chiar înainte de ieşirea din judeţ, în comuna Buceş – Vulcan, au fost o încântare. Poate ştiţi, drumul tot urcă şi urcă, perspectiva se lărgeşte, se vede muntele Vâlcan, se vede departe, până spre Retezat, casele sunt pierdute idilic pe văi. Ceea ce dă un plus de farmec este şoseaua de foarte bună calitate, cu parapeţi şi marcaj refăcut, cu asfalt impecabil, în afara unei foarte scurte porţiuni în care pare că se produce o alunecare de teren. De văzut cum va evolua, sper să rămână la faza asta incipientă sau cineva să se sesizeze şi să o repare în timp util. Prin urmare, într-un peisaj deosebit de frumos, mergi pe un drum  foarte bun. Problema este alta. Feeria asta durează exact cinci kilometri. Şi trebuie să recunosc că drumul bun accentuează plăcerea de a admira pesiajul, pentru că îl completează. Nu mă apuc acum să scriu un editorial critic, ci doar încerc să-mi imaginez cum ar fi arătat România strabătută de drumuri de calitate, că peisajele pitoreşti le aveam dinainte. Sau poate este vorba despre o subtilă strategie psihologică – dacă mergeam zeci de kilometri pe drumul ăla spre Abrud, nu mai apreciam atât de mult cei 5.000 de metri bine făcuţi. Hm… cam puţin, dacă avem în vedere traseul extraordinar, prin inima Ţării Zarandului şi mai apoi a Ţării Moţilor, denumiri care ele în sine constituiau brand-uri. Îmi amintesc acum o poveste legată de un relativ recent inaugurat Drum al vinului, prin judeţul Alba. Un jurnalist de la un săptămânal mai cu pretenţii, deci mai puţin cunoscut, a intrat într-o gospodărie din asta de pe Drumul vinului şi a vrut şi omul – evident! – nişte vin. Da, avem, i s-a spus… Cât doriţi…? Păi o carafă cu vin, a cerut omul. O, nu aşa, noi dăm numai de la un hectolitru în sus, i s-a răspuns. Păi ce să fac cu un hectolitru…? Eu vreau să beau un pahar – două de vin… Ne pare rău, noi vindem doar en-gros… Vinul la hectolitru şi şoseaua la metru, branduri româneşti.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

17 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

17 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

17 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

17 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

17 ore ago