Categories: FlashSport

În top, dar fără medalie

Ciprian Marinuţ

Sandra Izbaşa (foto) a avut o evoluţie peste aşteptări şi s-a clasat pe locul cinci în concursul la individual compus din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, fiind depăşită doar de reprezentantele SUA şi Rusiei. În schimb, Larisa Iordache a plătit tribut lipsei de experienţă şi a ocupat doar  locul nouă, deşi se pregătise special pentru acest concurs. Campioană olimpică a devenit americanca Gabrielle Douglas, prima sportivă de culoare în această poziţie, iar pe doi şi trei au fost rusoaicele Victoria Komova şi Aliya Mustafina.

Experienţa, mai bună decât tinereţea

Campioana olimpică de la J.O. Beijing 2008, Sandra Izbaşa, a apărat onoarea gimnasticii româneşti şi în competiţia individuală, desfăşurată aseară la Jocurile Olimpice de la Londra. Fără să fie pregătită special pentru a lucra la toate cele patru aparate, Izbaşa a demonstrat că are un potenţial deosebit şi a încheiat concursul pe locul cinci, fiind devansată doar de două reprezentante ale SUA şi Rusiei. Izbaşa a început competiţia la aparatele sale deficitare, paralele (13.900) şi bârnă (14.400), şi se afla doar pe locul 12 după primele două rotaţii. Au urmat aparatele sale forte, sol (15.200) şi sărituri (15.333), iar Sandra a urcat pe podium. Din păcate, pe final, românca a picat pe locul cinci, fiind depăşită de americance şi rusoaice.
Pe de altă parte, mezina Larisa Iordache s-a dovedit insuficient de coaptă pentru o astfel de competiţie. Fără a reuşi să-şi stăpânească emoţiile, Larisa a avut o evoluţie modestă şi s-a clasat doar pe locul nouă. Notele obţinute de Larisa au fost următoarele: paralele: 14.233; bârnă: 14.966; sol: 13.833; sărituri: 14.933; total: 57.965. Situaţia ne face să ne întrebăm dacă nu cumva Octavian Belu şi Mariana Bitang au forţat prea mult nota, mai ales că gimnasta a fost şi accidentată, şi dacă nu ar fi fost mai bine să ducă la Londra o sportivă mai experimentată, de la Cetate Deva.

Premieră de culoare

Aurul olimpic a fost câştigat, în premieră, de  o sportivă de culoare, americanca Gabrielle Douglas (62.032). Pe poziţiile doi şi trei s-au clasat rusoaicele Victoria Komova (Rusia, 61.973) şi Aliya Mustafina (Rusia, 59.566), iar locul al patrulea a fost ocupat de americanca Alexandra Raisman (59.566).
Sandra Izbaşa a acumulat 58.833 şi s-a situat pe cinci, după ce la J.O. din 2008 a ocupat locul opt în finala similară, în timp ce Larisa Iordache a fost debutantă la Londra. Fetele din echipa României vor evolua şi în cinci finale pe aparate, după  cum urmează: Sol – Sandra Izbaşa – locul 2 în calificări (15.066), Cătălina Ponor – locul 7 (14.600); Bârnă – Cătălina Ponor – locul 7 (15.033), Diana Bulimar – locul 8 (14.866); Sărituri – Sandra Izbaşa – locul 2 în calificări (15.316). Finalele pe aparate sunt programate astfel: sărituri (5 august, 16.00), paralele (6 august, 16.00), bârnă şi sol (7 august, 16.00).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

14 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

14 ore ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

14 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din…

14 ore ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

14 ore ago

Protest la Tribunal

Finanțiștii au protestat săptămâna trecută, acum este rândul celor de la Tribunalul Hunedoara să arate…

14 ore ago