Categories: Sport

În Top 10 la Ironman Valencia

Multiplul campion de triatlon Alexandru Bălan (foto) a participat la primul său concurs din acest an, în Spania, la competiția internațională „Ironman” Valencia.
El a obținut un excelent loc 10 la categoria de vârstă 35-39 de ani. Întrecerea de la Valencia a programat probe de alergare, ciclism și înot pe distanțe lungi. „Am parcurs 1,9 km înot, 90 km pe bicicletă și 21,1 km de alergare. A fost prima competiție din acest sezon la care am participat, fiind prima stabilită ca una de pregătire pentru Campionatul Național de Triatlon pe Distanță Lungă din luna iunie. A fost o cursă extrem de dificilă, în condițiile în care în ultimele două săptămâni am fost chinuit de o microruptură musculară, care nu mi-a permis să alerg așa cum mi-aș fi dorit. Cu toate acestea, am reușit să mă refac și să fac o cursă bună, care îmi dă speranțe pentru competițiile viitoare”, a declarat triatlonistul Alexandru Bălan de la CSM Deva. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

7 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

7 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

7 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

7 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

7 ore ago