Categories: Sport

TRIATLON. A înotat, a pedalat şi a alergat pentru locul al treilea

Triatlonistul Alexandru Bălan (foto) își reconfirmă valoarea. El a reușit o clasare pe podium la întrecerile cu participare internațională, „Timișoara Triathlon”, o competiție polisportivă, care îmbină înotul, ciclismul și alergarea.

S-a încălzit mai greu
Alexandru Bălan a evoluat la categoria de vârstă 35-39 de ani, la secțiunea HALF, unde a avut de parcurs 1,9 kilometri în înot, 90 de kilometri pe bicicletă și 21,1 km, adică un semimaraton, în alergare. Sportivul devean a avut o comportare excelen­tă, încheiind întrecerile pe poziția a treia la categoria sa de vârstă și pe locul șase în clasamentul general cu­mulat pe categorii de vârstă. „Timișoara Triathlon” a fost, pentru polisportivul Alexandru Bălan o utilă repetiție înaintea Cam­pionatului Mondial de luna viitoare :„A fost o cursă de pregătire perfectă în vederea Campionatului Mondial de Half Ironman, ce va avea loc în data de 27 august la Lahti, în Finlanda. «Timișoara Triathlon» mi-a permis să recalibrez distanța după Campionatul Național de distanță lungă de luna trecută de la Oradea. Locul obținut îl consider unul bun, în condițiile în care la startul competiției s-au aliniat sportivi bine cotați nu doar la nivel național, ci și internațional. Principalul obiectiv la Timișoara a fost reacomo­darea cu noua distanță. Am intrat un pic mai greu în ritm, reușind să mă «încălzesc» abia pe la kilometrul 50 al cursei de ciclism. Per total, însă, cred că am avut o prestație solidă, iar rezultatul obținut îl consider unul îmbucurător, în condițiile în care mai am șase săp­tămâni la dispoziție pentru a pregăti în amănunt partici­parea la Campionatul Mondial, unde îmi doresc o clasare cât mai bună”, a declarat Alexandru Bălan.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

18 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

18 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

18 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

18 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

18 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

18 ore ago