In memoriam Lucia Elena Liciu

A mai apus o stea. O stea care a strălucit ani la rând pe firmamentul presei hunedorene. Lucia Liciu, fiindcă aşa semna în ziar, sau Lucica, aşa cum îi spuneam noi, colegii din redacţie şi, desigur, toţi apropiaţii ei din judeţ, a plecat cu două zile în urmă, la vârsta de 86 de ani, către ceruri. A plecat să scrie printre îngeri.

M-a sunat o fostă colegă din redactia în care am debutat în presă şi mi-am petrecut aproape 15 ani, să-mi spună că Lucica a părăsit această lume şi a plecat spre cele veşnice. „Mircea, scrie tu câteva rânduri, în memoria ei, mi-a spus”, ştiind că încă mai muncesc la ziar. Apoi am mai primit mesaje, pe telefon, pe messenger, de la diverşi oameni, care au ţinut să mă anunţe despre decesul fostei mele colege si să-mi sugereze să scriu ceva în ziar în memoria ei.

Nu am aşteptat să fiu împins de la spate pentru a scrie aceste rânduri. Din clipa în care  am aflat că a trecut în veşnicie, am ştiut că trebuie să scriu. Dar, ca niciodată, mi-au trebuit două zile până să purced la scris. Nu că n-aş fi avut timp, nici că n-aş fi putut să încropesc repede un necrolog sau că mi-aş fi pierdut inspiraţia. Nu, nimic din toate astea nu m-au reţinut. Ci pur şi simplu, am depănat în minte, în cele două zile de la aflarea veştii triste despre decesul ei, amintiri despre fosta mea colegă. Despre ea ca jurnalist, ca om, ca stea a presei hunedorene timp de mulţi ani. Fiindcă asta a fost în perioada când în judeţ apăreau doar două ziare, cel de la Deva şi cel din Valea Jiului. Lucia Liciu a fost unul din cei mai citiţi, mai cunoscuţi şi mai apreciaţi ziarişti din judeţ şi nu numai. A fost, într-adevăr, o stea a presei hunedorene în acei ani. Iar cei mai vârstnici cititori ştiu acest lucru şi, desigur, îmi vor da dreptate.

Iar dacă subsemnatul scrie acum aceste rânduri, i se datorează într-o oarecare măsură şi celei care a fost jurnalistul Lucia Liciu. O spun fiindcă ea a fost cea care m-a „recrutat” de la fostul meu loc de muncă, mi-a făcut primul „instructaj” referitor la profesia de jurnalist, explicându-mi, timp de aproape o oră, într-un birou de la Termocentrala Mintia, cum se scrie o ştire, un reportaj, un articol sau un interviu. Şi de atunci, după acea întâlnire cu ea, drumul meu atât pe plan profesional, dar şi în viaţă a luat o altă turnură, s-a schimbat radical, subsemnatul îmbrăţişând definitiv meseria de jurnalist, cu toate satisfacţiile şi avatarurile ei.

Mi-a fost colegă de redacţie, la ziarul judeţean editat la Deva, înainte de 1989, timp de aproape 15 ani. Adică de la debutul meu în presă, în paginile acelui ziar, până pe la jumătatea anului 1990, când am părăsit respectiva redacţie, alegându-mi altă cale, desigur, tot în presă. Nu voi  veni acum cu prea multe amănunte biografice, deoarece chiar nu mai au importanţă pentru cititorii de astăzi. Voi spune doar că era de loc din Valea Jiului, şi că nu era singura persoană din famile care lucra în presă. Mai avea un frate, Ioan Liciu, care lucra ca fotoreporter la ziarul din Petroşani. L-am cunoscut personal şi pot spune că era un fotoreporter de prima clasă. Iar despre Lucia Liciu mai spun că a fost un jurnalist adevărat, o colegă deosebită, gata oricând să-ţi sară în ajutor, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului.

Acum când trupul ei va fi redat pământului, iar sufletul ei a ajuns în ceruri, ne luăm adio de la cea care a fost jurnalista Lucia Liciu, cea care va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o şi în istoria mass media ca una din marile doamne şi stele ale presei hunedorene.  Dumnezeu s-o odihnească în pace!  (Mircea Lepădatu)