Serviciul la stat este cel mai domnesc, un clişeu pe care îl auzi din gura lumii tot mai des. Şi tot la nivelul serviciilor publice, nepotismul este în floare iar angajările în familie au fost o obişnuinţă încă din perioada post revoluţionară într-o mare companie de stat a judeţului. Vorbesc cârcotaşii despre consoarta unui mare ştab din această companie că a primit un post călduţ în cadrul firmei. Doar că, în urma recentelor controale s-a cam constatat că postul respectiv nu şi-ar cam avea rostul, iar cei din conducerea instituţiei au hotărât să-l restructureze. Însă, românul e inventiv şi doamna respectivă, pentru a putea trage de timp, s-a îmbolnăvit subit şi a intrat într-un repaus prelungit de odihnă. Pe la colţuri, gurile rele vorbesc că presupusa boală este doar o strategie, pentru că restructurarea, din punct de vedere legal, nu se poate face pe perioada cât femeia este în concediu medical.
Principala competiţie judeţeană a celui mai iubit sport riscă să rămână tot mai săracă. Pe lângă faptul că a avut un număr mult mai mic de competitoare faţă de anii precedenţi, întrecerea este aproape de a avea, încă de la jumătatea ei, un număr impar de echipe. Cică, vorbesc cei din lumea sportului cu balonul rotund că una din grupările oraşului aurului este aproape de a sucomba. Ultimul în ierarhie, respectivul club se confruntă cu mari probleme financiare şi este pe cale să arunce prosopul. Salvarea trupei cu nume industrial ar putea veni de la autorităţi, doar că, edilul urbei nu prea i-ar da mâna să o ajute, mai ales că majoritatea microbiştilor susţin cealaltă echipă din municipiu, una de tradiţie, şi pentru un oraş mic, spun gurile rele, nu s-ar justifica două grupări.
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…