Astfel, prin realizarea testelor de depistarea virusului SARS-CoV-2 la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, specialiştii în sănătate vor câştiga foarte mult timp în realizarea anchetelor epidemiologice.
„Rezultatele vor confirma în scurt timp cine este infectat cu acest virus, iar persoanele care au intrat în contact vor putea fi identificate şi izolate mult mai repede. Cu alte cuvinte, circuitul de transmitere a acestui virus va fi întrerupt mult mai devreme. Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au anunţaţ că testarea cât mai rapidă a celor care sunt suspecţi de infectare cu noul coronavirus este una dintre măsurile esenţiale pentru a împiedica răspândirea SARS-CoV-2. Aparatul Real Time PCR poate face până la 10-12 teste în acelaşi timp, iar timpul de analiză este de două ore şi jumătate. Valoarea aproximativă a dispozitivului este de aproximativ 500.000 de lei, iar achiziţia va fi făcută prin Ministerul Sănătăţii. La această oră sunt şapte centre în care se realizează testarea, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Craiova”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Hunedoara.
Potrivit managerului spitalului devean, Daniela Roşca, 10 la sută din suma necesară o asigură Consiliul Judeţean. (A.Năstase)
Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…
Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…