Ilia, la ceas de sãrbãtoare

Începând de astăzi şi până duminică, în comuna Ilia, se desfăşoară a XXXI-a ediţie a Festivalului folcloric „Mureş, pe marginea ta”.

Astfel, astăzi, de la ora 18, la Căminul Cultural din satul centru de comună, 125 de cupluri, care au împlinit peste 50 de ani de căsătorie vor fi premiate de către edilul şef Marius Omotă (foto). „Vom premia aceste familii cu diplome, o sumă de 150 de lei pentru fiecare, o carte şi câte o sticlă de vin. Mai mult, după această ceremonie, vom organiza un spectacol folcloric în cinstea lor şi, bineînţeles, o petrecere”, a declarat primarul din Ilia.
Sâmbătă, bătrânii comunei vor avea un alt motiv de bucurie. Asta, deoarece, toţi sătenii care au împlinit 80 de ani vor fi premiaţi cu câte 50 de lei, de către edilul şef şi membrii Consiliului Local Ilia. Aceştia vor merge pe la fiecare vârstnic care a trecut de 80 de ani, pe acasă, pentru a-l felicita, apoi, duminică, de la ora 9, vor avea loc competiţii de fotbal, la care vor participa 10 echipe din comună, iar la ora 15 se dă startul la spectacolul folcloric, care se va desfăşura pe scena din spatele complexului sportiv. „Vor urca pe scena din Ilia, pe lângă formaţiile din comuna noastră, ansambluri folclorice din Ghelari, Iaşi, Arad şi Oradea, precum şi cunoscutele interprete ale cântului popular  Florica Tomoioagă şi Mirela Petrean”, a adăugat  Marius Omotă, primarul comunei amintite. (S.Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

17 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

17 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o zi ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o zi ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

o zi ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

o zi ago