Categories: Actualitate

I s-a cerut, din nou, lui Prip, să-şi dea demisia!

Natalia Bumbac

La şedinţa de îndată a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara din 8 iulie, consilierul judeţean Ioan Ştaier i-a cerut demisia lui Ioan Prip (foto) din funcţia de director executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor” (ADI „SMID”) judeţul Hunedoara.

„Nu ţin cu dinţii de funcţie”
„I-am cerut demisia domnului Prip din motive de incompetenţă”, a precizat alesul judeţean. Solicitarea lui Ioan Ştaier va fi luată în calcul de către executivul CJ Hunedoara, a afirmat vicepreşedintele instituţiei, Mircea Bobora, acesta fiind cel care a condus şedinţa din 8 iulie.
Cererea lui Ioan Ştaier vine în contextul în care proiectul prin care se doreşte crearea unui sistem de management al deşeurilor la nivel de judeţ a ajuns la un blocaj. În sensul în care infrastructura proiectului a fost finalizată, ea neputând fi folosită, deoarece procedurile de desemnare a operatorilor nu au fost încheiate. Dar, cea mai gravă problemă este lipsa spaţiilor de depozitare a deşeurilor, care se acutizează pe zi ce trece. Asta pentru că vechile gropi de gunoi au fost închise, iar deponeul ecologic de la Bârcea Mare, obiectiv construit în cadrul proiectului SMID, nu poate fi operaţional, deoarece nu a fost desemnat un operator.
Totuşi, Ioan Prip susţine că şi-a îndeplinit atribuţiile, iar sarcinile care i-au revenit erau imposibil de realizat într-un timp mai scurt. „Am dus la capăt două proiecte importante, respectiv SMID-ul şi cel al colectării deşeurilor voluminoase. Avem caietele de sarcini pentru desemnarea operatorilor întocmite şi aprobate de către o parte dintre primării, fiind un ultim pas dintr-un lung şir de proceduri care au fost duse la bun sfârşit. Nu pot fi acuzat de incompetenţă, dar nici nu ţin cu dinţii de acest post”, a afirmat Ioan Prip. Acesta a mai spus că nu este pentru prima dată când i se cere demisia din funcţia de director executiv al ADI „SMID”, acelaşi lucru fiindu-i solicitat în trecut de primarii Orăştiei şi Simeriei.

O nouă configuraţie politică
Directorul executiv al ADI „SMID” judeţul Hunedoara a mai spus că demiterea sa, în cazul în care se va ajunge într-o astfel de situaţie, poate fi decisă de către Comitetul Director al ADI „SMID” judeţul Hunedoara, din componenţa căruia fac parte Vetuţa Stănescu, reprezentantul CJ Hunedoara,  reprezentantul Primăriei Băcia şi cel al oraşului Haţeg. Funcţia deţinută de Ioan Prip în cadrul asociaţiei intercomunitare este una remunerată şi presupune o susţinere politică. Despre demisia lui Prip de pe postul deţinut se vorbeşte în contextul în care acesta a trecut de la PNL la ALDE, iar PSD a ajuns la conducerea CJ Hunedoara şi are cele mai multe primării câştigate la nivel de judeţ.
ADI „SMID” judeţul Hunedoara este un organism din care fac parte toate cele 69 de primării hunedorene, implicate în proiectul de gestionare a deşeurilor la nivel de judeţ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

5 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

5 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

5 ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

5 ore ago

Șeful Armatei spune că românii trebuie să fie pregătiți de un război

România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…

5 ore ago

Poștaș învinuit de fals – scăpat de pedeapsă

Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…

5 ore ago