Categories: ActualitateFlash

Hunedorean bolnav de cancer, lăsat fără medicamente din cauza haosului din sistemul sănătăţii. Cine răspunde de viaţa lui Adrian Male?

Natalia Bumbac

Crizele nesfârşite ale medicamentelor pentru bolnavii de cancer de la noi din ţară şi haosul legislativ din sistemul medical duc la situaţii disperate. Este cazul lui Adrian Male, de 37 de ani, din Bălata, diagnosticat cu această boală, şi a tatălui său care luptă pentru a-i salva viaţa.

Medicamente cumpărate din pensia tatălui
Tatăl bărbatului bolnav de cancer, Eugen Male (foto), s-a prezentat la redacţia ziarului nostru din dorinţa de a-şi face public necazul. Acesta ne-a spus că fiul lui a fost diagnosticat cu Limfom Hodgkin. I s-a recomandat un tratament cu Bleomicină (citostatic), însă, la acel moment, medicamentul prescris de medicul curant nu se găsea niciunde în România. A apelat la o rudă din Austria care i-a trimis un lot de medicamente, care au costat 260 de euro, suficiente pentru o parte din cură. Acum sunt pe terminate iar altele nu are. În data de 3 aprilie, Kinga Vasile, medicul curant de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, i-a eliberat o declaraţie în care arată că acest medicament nu se găseşte în ţară şi că nu există în schema de tratament un alt produs care să-l înlocuiască. Ceea ce înseamnă că Eugen Male va trebui să scoată alţi bani din buzunar pentru a-şi salva fiul. Bani pe care nu-i are, el având o pensie mizeră, iar fiul său nu are venituri. Cu câteva zile în urmă, Eugen Male a mers la spitalul din Deva, a bătut la toate uşile în speranţa că va găsi o rezolvare. Bărbatul a cerut să i se deconteze costul medicamentelor achiziţionate din Austria, aşa cum aflase el din declaraţia ministrului Sănătăţii de la televizor. Însă, un răspuns ferm la cererea sa din partea reprezentanţilor unităţii medicale nu a primit. De la spital a fost trimis la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara.

„Spitalul trebuie să deconteze cheltuielile”
Am contactat-o pe directoarea CJAS Hunedoara, Liliana Vaidner, care ne-a explicat că instituţia pe care o conduce nu are o relaţie directă cu pacienţii, ci doar cu furnizorii de medicamente, servicii medicale etc. Cazul bărbatului din Bălata îi era cunoscut, fiind trimisă din partea CJAS Hunedoara o adresă către SJU Deva prin care li se reamintea care sunt obligaţiile unităţii. „În situaţia în care asiguraţii, pe perioada internării în spital, în baza unor documente medicale întocmite de medicul curant din secţia în care aceştia sunt internaţi suportă cheltuielile cu medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile HG nr. 140/2018 şi ale prezentelor norme, spitalele rambursează contravaloarea acestor cheltuieli la cererea asiguraţilor”, se arată în adresa CJAS Hunedoara, trimisă către spitalul din Deva. În plus, reprezentanţii Casei au precizat că pot fi decontate inclusiv medicamentele achiziţionate din alte state, deoarece legea nu precizează că pot fi decontate doar cele achiziţionate din România.
Reprezentanţii conducerii SJU Deva, de la care am cerut un punct de vedere despre cazul relatat mai sus, au declarat că vor face verificări pentru a stabili unde s-au împotmolit demersurile tatălui pacientului bolnav de cancer. Managerul demisionar al unităţii medicale, Adina Pera Ştefănie, a mai afirmat că nu putea să deconteze costurile cu medicamentele cumpărate din Austria, nefiind convinsă că legea îi permite acest lucru. Totodată, medicul curant, Kinga Vasile, ne-a declarat că fără acest tratament cu Bleomicină, şansele pacientului de a se vindeca sunt scăzute. Ceea ce înseamnă că pentru Adrian Male, întreruperea tratamentului poate avea consecinţe dramatice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

22 de ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago