Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au destructurat cea mai importantă grupare infracţională organizată, din zona Urziceni – Afumaţi.
Liderii grupării, o familie din Afumaţi
Gruparea era specializată în comiterea de infracţiuni de furt cu consecinţe deosebit de grave, de bunuri transportate în autocamioane TIR, în timpul deplasării pe rutele de transport rutier. Liderii grupării au fost identificaţi ca fiind membrii familiei lui Porumbiţa Şanter, 37 de ani, din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, care au atras în mediul infracţional astfel creat şi alte persoane cu preocupări similare. De asemenea, un membru important al grupării era Dănuţ Ion, „Dan Jeg”, fost membru al Clanului Cămătarilor, aflat în prezent în stare de arest, în executarea unei pedepse dispuse anterior.
Ieri, au fost efectuate 20 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Alba Iulia şi în municipiile Bucureşti şi Hunedoara, la imobile aparţinând membrilor grupării. Procurorii DIICOT au vizat un număr de 15 învinuiţi, care, în perioada martie-mai 2012, au sustras, pe timp de noapte, prin efracţie, diverse produse din autovehicule de transport marfă, aflate în mişcare, în timpul deplasării acestora pe drumuri naţionale, cu precădere pe raza judeţelor Vâlcea, Alba, Sibiu şi Hunedoara, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Circulau cu luminile stinse
„Este important de menţionat metoda inedită şi riscantă prin care membrii grupării săvârşeau faptele de sustragere şi care le asigura reuşita activităţii infracţionale. Astfel, autovehiculele TIR, aflate în mers, erau încadrate în trafic de alte autovehicule, aparţinând învinuiţilor, din care un prim autoturism circula în faţa TIR-ului vizat pentru a încetini deplasarea acestuia, iar un altul, aflat imediat în spatele TIR-ului, circula cu luminile stinse, pentru a asigura transportul celorlalţi coinculpaţi”, susţin surse dintre anchetatori.
Unul dintre învinuiţi, aflat în acest ultim autoturism, asigurat în dispozitive special realizate, urca pe capotă şi acţiona prin tăierea sigiliilor şi forţarea uşilor din spate ale TIR-ului, sustrăgând bunurile transportate.
Mărfurile furate – aparate TV, ţigări, cafea sau alte bunuri uşor vandabile, erau preluate de alţi învinuiţi, aflaţi în autoturism şi încărcate într-o autoutilitară, fiind depozitate ulterior în două locaţii deţinute de către învinuiţi, după care erau comercializate în municipiul Bucureşti, în zona pieţei Obor.
Imobil folosit ca ascunzătoare în Hunedoara
Una dintre aceste locaţii se afla în municipiul Hunedoara. Potrivit comisarului şef Mircea Pitulescu, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Hunedoara, în municipiul de pe Cerna, s-a făcut percheziţie la un imobil închiriat de hoţi, pe care aceştia îl foloseau ca ascunzătoare pentru ei şi o parte din mărfurile furate. De precizat că nici un hunedorean nu face parte din această grupare, hoţii folosind aici doar imobilul închiriat, atunci când aveau nevoie.
În această modalitate, membrii grupării au cauzat un prejudiciu total de peste 300.000 de euro. La sediul DIICOT, au fost duse 20 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor, să fie dispuse măsurile legale. Concret, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat”.
Cercetările sunt efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR- Direcţia de Investigaţii Criminale. Activităţile de suport au fost realizate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ultima sută de…
Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce participă…
A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.
În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…
Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…
Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…