Categories: EvenimentFlash

Hoţi de cablu telefonic, la atac de poliţişti

Livia Botici

Doi tineri din municipiul Hunedoara, unul de 20 de ani şi celălalt de 33 de ani, au fost prinşi în flagrant de un om al legii, în timp ce furau cablu telefonic de pe un stâlp. Văzându-se descoperiţi, cei doi hoţi l-au atacat pe poliţist, încercând să scape de repercusiunile nelegiuirii lor.

În concediu, dar totuşi, la muncă

Sâmbătă, aproape de miezul nopţii, cei doi bărbaţi „munceau” de zor pentru a fura cablul telefonic din apropierea zonei de agrement de la Cinciş. În timp ce aceştia trebăluiau, un agent de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Hunedoara, aflat în concediu de odihnă în acea zi, a observat că un stâlp de susţinere a cablurilor de telefonie se află căzut în mijlocul drumului. „Având cunoştinţă că pe raza comunei Teliucu Inferior, în special în acea zonă, au fost comise mai multe furturi de cabluri telefonice, care fac obiectul unor dosare penale aflate în lucru, poliţistul a coborât din autoturism şi a observat în zona stâlpului două persoane, care purtau pe cap lanterne tip miner. Agentul de poliţie le-a întrebat pe cele două persoane care este motivul prezenţei lor în acel loc, însă cei doi s-au îndreptat spre omul legii fără să-i răspundă, cu intenţia de a-l ataca”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

Pe unul l-a imobilizat

Neştiind că acea persoană care le-a stricat treaba este, de fapt, un om al legii, tinerii au sărit la bătaie. Luptându-se cu amândoi, la un moment dat, poliţistul a reuşit să-l imobilizeze pe unul dintre agresori, timp în care, celălalt s-a făcut nevăzut. Din nefericire pentru el, deşi credea că a scăpat, după puţin timp, fugarul a fost prins de colegii de serviciu ai omului legii, care au fost anunţaţi, prin apel la 112, de cele petrecute. Cei doi hoţi agresori sunt cercetaţi acum, în libertate, pentru furt calificat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

6 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

6 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

8 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

11 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

11 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

11 ore ago