Categories: EvenimentFlash

Cum fac bani hoţii de cabluri de telefonie

Livia Botici

Unii oameni ar face orice pentru a câştiga un leu nemuncit. De fapt, personajele despre care vorbim şi-au riscat chiar libertatea, pentru suma de 1.500 lei. Este vorba despre patru tineri, din Petrila, care timp de două săptămâni, au furat sute de metri de cablu telefonic şi au lăsat zeci de familii fără ton de apel în receptor.

Prinşi în flagrant

Tinerii acţionau în miez de noapte, pe raza oraşului Petrila. În timp ce doi minori, unul de 16 şi celălalt de 17 ani, împreună cu un adolescent de 19 ani, ţineau „de şase”, complicele lor, un bărbat de 21 de ani, acţiona liniştit. Potrivit poliţiştilor, metoda de lucru era una simplă. Înarmat cu o scară şi o foarfecă de tăiat tablă, hoţul secţiona cablurile telefonice, după care le smulgea din clemele de fixare de pe pereţii exteriori ai blocurilor. Astfel, cei patru au reuşit să fure peste 150 de metri de cablu, pe care mai apoi i-au transportat în diverse locaţii din cartierul 8 Martie. După ce „prada” era depozitată, hoţii aruncau pe ea benzină şi îi dădeau foc. Sârma astfel rezultată era valorificată la diferite puncte de colectare a fierului vechi. Prin această metodă, tinerii au câştigat în jur de 1.500 lei, dar au produs pagube firmei de telefonie, în valoare de peste 8.100 lei. Despre activităţile ilegale ale hoţilor au auzit şi poliţiştii, iar luni noaptea, tinerii au fost prinşi în flagrant, chiar în momentul în care încercau să fure şi alte cabluri. Bărbatul de 21 de ani a fost arestat pentru 29 de zile. Complicii săi vor fi cercetaţi în stare de libertate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

16 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

16 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

16 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

16 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

16 ore ago