Categories: Actualitate

Hoţ voiajor prins în timpul spargerii

Recidivistul în vârstă de 31 de ani, din municipiul Lupeni, a comis într-o singură noapte patru spargeri și a plecat cu mâna goală din fiecare societate comercială spartă.
A mai făcut o încercare câteva zile mai târziu, tot pe timp de noapte, când a comis alte 5 spargeri în Cugir. De această dată a fost prins de polițiști în flagrant. Cum bunuri de valoare existau în magazinele vizate, anchetatorii au bănuit că bărbatul nu are discernământ și au cerut un control psihiatric. Specialiștii au stabilit că recidivistul din Lupeni avea discernământ iar procurorii l-au trimis în judecată pentru tentativă la furt calificat (8 acte materiale). Jude­cătoria Alba Iulia l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat în formă continuată. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

14 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

14 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

14 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

14 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

14 ore ago